Produsele IT refurbished şi second hand au cunoscut o explozie a vânzărilor în perioada de criză, iar una dintre companiile care s-a dezvoltat puternic pe acest segment este Interlink.

Înfiinţată în 1997 de către Cristian Tunsoiu, compania Interlink comercializează produse IT precum calculatoare desktop, notebookuri, servere, imprimante, scanere, reţelistică, componente etc. Pe site-ul firmei, interlink.ro, actualizat zilnic se găsesc peste 10.000 de produse diferite, iar stocurile permanente sunt de peste 300.000, astfel încât comenzile sunt onorate în scurt timp pe tot teritoriul României.

Interlink livrează şi peste hotare. Astfel, compania are contracte în toată Europa, dar şi în Africa sau Asia. Anul trecut cifra de afaceri a companiei a fost de peste 9 milioane de lei (2 milioane euro), creşterile anuale fiind cuprinse între 20-40%.

Fiind importator direct, Interlink  oferă solutii IT complete, livrând de-a lungul timpului peste 1 milion de produse, atât în ţară, cât şi în străinătate, la peste 200.000 de clienţi.

Anul acesta, compania şi-a extins operaţiunile astfel încât spaţiile de depozitare şi birouri au ajuns la peste 5.000 mp şi 35 de angajaţi. Interlink intenţionează să colaboreze cu magazinele online din ţări precum Bulgaria, Ungaria şi Polonia.

În ceea ce priveşte produsele oferite de companie, dacă majoritatea jucătorilor de pe această piaţă oferă garanţie doi sau maxim trei ani, la Interlink produsele refurbished au până la 5 ani garanţie, iar licenţa pentru sistemul de operare Windows este gratuită.

 

Te-ar putea interesa și: