„După două zile de foc, aplicaţia www.imminvest.ro s-a dovedit a fi stabilă şi consolidată, suportând un trafic extrem de ridicat de utilizatori şi permiţând ca un număr impresionant de IMM-uri să se înscrie în program. Doar în prima zi, un număr de peste 20.000 de IMM-uri erau deja înscrise, iar astăzi, la ora 18:00, se înregistraseră aproximativ alte 8.200 de noi cereri”, spun reprezentanţii Fondului.

Din cele peste 28.000 de înscrieri în aplicaţie, sunt în starea de ‘Transmis la Bancă’ un număr de 374 solicitări, în starea de cerere ‘Clarificări’ (s-a înlocuit termenul Revocat) sunt peste 2.000 de solicitări, în diferite stadii de prelucrare, 90 de solicitări, iar în starea ‘Respins’ sunt 4 solicitări, motivul fiind că nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului, iar un număr de peste 25.800 aşteaptă să fie luate în analiză.

„Pentru FNGCIMM şi pentru mine personal, IMM INVEST reprezintă o mare provocare, este un program important, căruia îi acordăm maximă prioritate. IMM INVEST, acum o lună, era doar un proiect; astăzi are deja înscrise peste 28.000 de solicitări, care din data de 4 mai 2020, vor începe să fie prelucrate de către bănci. La nivel instituţional am luat toate măsurile pentru a prelucra orice solicitare înregistrată în aplicaţie, în termenul asumat de 72 de ore”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM.

Pe anumite adrese de e-mail se pot primi răspunsurile de confirmare cu foarte mare întârziere

Reprezentanţii Fondului de Garantare susţin că au fost primite numeroase mesaje de la antreprenori care încearcă să se înscrie cu adrese de e-mail Yahoo şi Freemail.hu, reamintind aplicanţilor care folosesc acest tip de adrese că, din cauza unor probleme tehnice aferente acestor domenii, vor primi răspuns de confirmare cu foarte mare întârziere. „Este posibil ca unii utilizatori înregistraţi în cadrul portalului imminvest.ro cu adrese de e-mail de acest tip să nu se poată autentifica în portal şi să nu primească e-mail-urile de confirmare. În situaţia în care în termen de 48 de ore nu primesc confirmarea, îi rugăm să utilizeze un cont de mail de pe alt domeniu (ex. gmail) şi să se reînscrie”, precizează FNGCIMM în comunicat.

Pe utilizatorii care reclamă că nu le este acceptată parola, reprezentanţii instituţiei îi roagă să acorde atenţie la crearea acesteia şi să respecte indicaţiile date, inclusiv în Ghidul utilizatorului, publicat pe site-ul www.fngcimm.ro si www.imminvest.ro.

În cazul în care utilizatorul este sigur că a stabilit parola corect şi totuşi aceasta nu este acceptată, acesta trebuie să scrie pe adresa imminvest@fngcimm.ro pentru a verifica dacă a fost sau nu creat contul. Este posibil ca unele mesaje de confirmare a înscrierii să intre în Spam sau Junk, fiind necesară o verificare dacă mesajul a ajuns în aceste foldere.

„Primim mesaje prin care aplicanţii reclamă că nu pot selecta un anumit cod CAEN principal, îi rugăm să verifice la ONRC dacă este autorizat codul CAEN pentru care doresc să aplice. Alţi utilizatori nu se pot înregistra şi primesc mesajul de eroare: datele introduse nu corespund unui operator economic; îi rugăm să verifice numărul de înregistrare de la RECOM, să introducă la J două cifre (ex.01 şi nu 1) şi să introducă la data de înregistrare ONRC, doar anul înfiinţării, nu şi data şi luna”, au transmis reprezentanţii Fondului de Garantare, potrivit Agerpres.

Un număr mare de IMM-uri completează greşit câmpurile aplicaţiei

Din experienţa celor două zile de analiză, operatorii au constatat că un număr mare de IMM-uri completează greşit câmpurile aplicaţiei, ceea ce determină operatorii să le returneze solicitarea. Prin trecerea în starea de ‘Clarificări’, aşa cum apare în interfaţa beneficiarului, acestuia i se solicită corecţii sau clarificări. Cea mai frecventă corecţie solicitată de operatorii FNGCIMM o reprezintă corectarea Declaraţiei IMM pe propria răspundere. Reprezentanţii Fondului subliniază că, orice solicitare pusă în starea ‘Clarificări’, presupune reînscrierea în aplicaţie şi reintrarea în analiză.

„Invităm potenţialii beneficiari să consulte Ghidul de completare a cererii online şi să vizualizeze Modelele de Completare a Diferitelor Tipuri de Declaraţii IMM, înainte să demareze procedura de înscriere, acestea fiind postate alăturat listei de Întrebări Frecvente, publicate pe site-ul www.fngcimm.ro si pe pagina de Facebook a Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a precizat miercuri seara, că programul IMM INVEST este cel mai bun program pentru IMM-uri din ultimii 30 de ani.

„Erau astăzi (miercuri – n.red.) peste 20.000 de solicitări. Foarte bine, să fie cât mai multe companii. Este un program care face tranziţia de la perioada aceasta de criză de sănătate către partea a doua, când trebuie să relansăm economia, pentru că este primul program, nici în Europa nu găsiţi programe similare foarte multe, care nu leagă finanţarea de a fi fost afectat de criză. Este un program care se îndreaptă către toţi antreprenorii, care văd acum o oportunitate şi care au fost afectaţi, bineînţeles. Este cel mai bun program din ultimii 30 de ani pentru IMM-uri, cea mai mare sumă”, a afirmat Florin Cîţu la Realitatea Plus.