Întâlnire premier-guvernator BNR: Majorarea salariilor bugetarilor ar ajuta consumul şi, implicit, creşterea economică
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu s-a întâlnit vineri cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, convenind că majorarea veniturilor bugetarilor va avea efect pozitiv direct asupra consumului, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Reluarea consumului populaţiei este necesară pentru continuarea creşterii economice în acest an iar majorarea salariilor în sectorul public va avea efect pozitiv direct asupra consumului, a subliniat Suciu.
Acesta a arătat că discuţia dintre cei doi a avut rolul de a corela politicile BNR şi ale Guvernului. “Devine tot mai clar că pentru continuarea creşterii economice este nevoie de reluarea consumului”, a afirmat Suciu.
El a precizat că majorarea salariilor va avea efect direct în sensul creşterii consumului, însă o eventuală măsură de “reducere a contribuţiilor la asigurările sociale va avea un efect ulterior”.
Suciu a mai spus că majorarea veniturilor bugetarilor, pentru a le reîntregi, face parte din programul de guvernare al actualei Coaliţii, fiind un obiectiv asumat.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





