Inspecţia Muncii a aplicat amenzi de peste 1,5 mil. lei într-o săptămână

Inspecţia Muncii a aplicat amenzi de peste 1,5 mil. lei într-o săptămână
Publicat de Elena Mihai la 16 martie 2017, 10:34

Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare de 1,523 mil. lei după ce a efectuat mai multe controale în perioada 6 – 10 martie, potrivit datelor instituției.

La nivel național, în domeniul relaţiilor de muncă, s-au aplicat amenzi în valoare de 1,233 mil. lei, din care 965.000 de lei pentru muncă la negru, în condiţiile în care au fost depistate 147 de persoane care lucrau la negru.

De asemenea, potrivit unui comunicat de presă, în aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 289.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 93 de evenimente care, după cercetările efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu drept accidente de muncă.

”Atragem atenţia asupra riscurilor la care se expun lucrătorii, în special cei care sapă şanţuri. Neasigurarea malurilor de pământ este cauza principală a accidentărilor, inclusiv mortale. Deseori această nenorocire nu vine singură, ea se completează cu lipsa formelor legale de angajare”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

Informații articol
Publicat în: Social
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.