'Eram foarte îngrijoraţi de posibilitatea ca hackerii ar putea sparge sistemul de securitate al Apple, ceea putea afecta contractele companiei Apple cu casele de discuri, care nu vor ca melodiile lor să fie piratate', declară Steve Jobs, în înregistrarea realizată la sediul Apple din Cuppertino (California) şi difuzată în timpul audierilor de vineri.

Compania Apple a fost acuzată, într-o plângere colectivă, că, în perioada 2006-2009, a încălcat practicile concurenţiale în domeniul muzical online, afectând atât companiile concurente cât şi consumatorii prin măsurile suplimentare de licenţiere subsumate programului Fairplay. Acesta din urmă era un program de calculator care licenţia suplimentar melodiile de pe iTunes făcând ca posesorii de dispozitive Ipod să folosească numai programele companiei pentru descărcarea melodiilor din iTunes şi nu softuri ale unor companii concurente. Apple se aflase într-o dispută cu compania de IT RealNetworks care prin programul de calculator RealPlayer permitea utilizatorilor de Ipod-uri să descarce şi să asculte melodii din iTunes, potrivit mercurynews.com.

Cei care au depus plângere împotriva companiei Apple cer despăgubiri de peste 350 de milioane de dolari daune, iar legislaţia americană autorizează judecătorul să poată tripla această sumă. Procesul se reia săptămâna viitoare.

Steve Jobs a murit de cancer în octombrie 2011. Cu două luni înainte el cedase funcţia de director general al Apple lui Tim Cook.AGERPRES