Înmatriculările de autovehicule noi sub mărcile Renault şi Dacia în Germania au scăzut cu 34,9% în primul semestru, comparativ cu primele şase luni ale anului trecut, la 75.454 unităţi, în timp ce piaţa a consemnat un declin de 28,7%, la 1,47 milioane de maşini.

Din cei 33 de constructori analizaţi, 17 au înregistrat scăderi peste cea a Renault-Dacia, potrivit datelor Oficiului de Înmatriculări Auto german KBA. Înmatriculările Lancia au avut cel mai mare declin (61,4%), urmate de Daihatsu (60,5%), Lada (58,7%) şi Fiat (57,6%).

Grupul francez Renault a avut o cotă de piaţă de 5,1% în primul semestru, fiind devansat de Volkswagen (22,3%), Mercedes (9,3%), BMW-Mini (9,2%), Opel (7,7%), Audi (7,5%) şi Ford (6,8%).

Trei producători auto au înregistrat creşteri după primul semestru, respectiv Nissan – Infiniti (+29%), Land Rover (+23,6%) şi Jaguar (+3,9%).

În luna iunie, înmatriculările Renault-Dacia au scăzut cu 45%, la 15.181 unităţi, iar piaţa germană a coborât cu 32,3%, la 289.259 unităţi. Cota de piaţă a grupului francez s-a menţinut la 5,2% în iunie, la fel ca în mai. Lider al pieţei a rămas în luna iunie Volkswagen (20,4%), urmat de BMW – Mini (10,4%), Mercedes (10,1%), Opel (8,8%), Audi (6,9%) şi Ford (6,4%).

Un număr de şapte producători auto au consemnat scăderi mai mari de 45%, respectiv Lada (63,4%), Lancia (59,9%), Chevrolet (54,3%), Fiat (50,5%), Toyota – Lexus (48,2%), Suzuki (47,7%) şi Seat (47,4%).

În iunie doar Land Rover (+8,9%) Sonstige (+7,2%) şi BMW – Mini (+0,6%) au consemnat un avans al înmatriculărilor.

Germania a devenit, în 2009, principala destinaţie de export a Dacia, cu 84.708 unităţi vândute, în urcare cu 231,3% faţă de 2008, datorită programului de înnoire a parcului auto derulat de guvernul german, care s-a tradus într-un discount semnificativ pentru modelele mărcii româneşti.

SURSA: Mediafax