Informații explozive de la Bruxelles! Kovesi mai are o singură șansă

Informații explozive de la Bruxelles! Kovesi mai are o singură șansă
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 10 aprilie 2019, 17:22

Informații explozive de la Bruxelles despre negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Fosta șefă a DNA mai are o singură șansă pentru a ajunge în fruntea Parchetului European.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a vorbit despre anularea negocierilor de astăzi.

„Cum era de așteptat, după negocierea de săptămâna trecută în care Consiliul a arătat zero flexibilitate, negocierea de azi nu are loc, deoarece nu are sens ca negociatorii Parlamentului și ai Consiliului să se reunească și să constate că sunt pe poziții divergente, că nu există spațiu de manevră. Parlamentul are un singur candidat, stabilit ca urmare a unei proceduri transparente și democratice. În plus rezultatul procedurii din parlament e în concordanță cu rezultatul din comisia de selecție. Ca atare, noi avem o poziție pe care noi o considerăm mult mai puternică decât poziția Consiliului. Și nu renunțăm la ea”, a declarat pentru HotNews, europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan.

Se pare că deși Parlamentul European are activitate până pe 18 aprilie, încă o rundă de negocieri nu mai are când să se desfășoare.

„Îmi fac datoria să vă spun că, dacă Consiliul își schimbă poziția și va veni la masa negocierilor cu o poziție schimbată, Parlamentul va fi dispus să negocieze. Dar nu este realist să ne așteptăm la acest lucru. Cel mai probabil negocierile se vor relua după alegerile europarlamentare”, a spus Mureșan.

Potrivit acestuia, negocierile s-ar putea relua în iulie sau septembrie. Totul depinde de cât de rapid se constituie Parlamentul.

„Un lucru cert este că prioritățile politice ale Guvernului Franței, după alegeri, când se va negocia un pachet care să cuprindă poziția de președinte al Comisiei Europene, al Parlamentului European, al Consiliului European și al Băncii central Europene, prioritățile la acel moment vor fi altele, nu funcția de procuror șef european. Acest subiect nu a stârnit niciun fel de interes public în Franța și nu are nicio miză majoră reală pentru Guvernul francez”, a precizat Siegfried Mureșan, în condițiile în care contracandidatul lui Kovesi este francezul Jean Francois Bohnert.

„Nu am câștigat până acum, nici n-am pierdut, dar intrăm cu prima șansă în prelungiri”, a mai spus el.

Informații articol
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.