Informație importantă pentru elevi de la Ministerul Educației. Ce se întâmplă cu școlile în România
Pandemia de coronavirus continuă să facă victime pe bandă rulantă în România. Tot mai multe școli intră în scenariul roșu din cauza creșterii alarmante a numărului de noi infectări. Ministerul Educației a făcut anunțul.
Mai exact, potrivit ultimei informări transmise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), în prezent, un număr de 2.401 unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3 (online), iar 4.891 în Scenariul 2 (mixt).
În același timp, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, joi, școlile din întreaga țară se aflau în următoarele situații:
* 10.364 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1: participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;
* 4.891 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
* 2.401 unităţi de învăţământ în Scenariul 3 implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
„Menţionăm că dintre cele 2.401 unităţi aflate în această situaţie, 368 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 2.033 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, afirmă MEC.
Cine decide ce se întâmplă în școli
În ceea ce privește luarea deciziilor privind situația din fiecare școală în parte, consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.
Totodată, MEC reaminteşte că, potrivit ordinului comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi al ministrului Sănătăţii nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





