Stagiul de cotizare se referă la durata în care persoanele fizice au fost obligate să plătească contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii. Această perioadă include, de asemenea, perioada în care persoanele asigurate cu un contract de asigurare socială nu numai că au datorat, ci au efectuat plăți către sistemul public de pensii.

Stagiul complet de cotizare, astfel cum este definit de lege, reprezintă durata în care persoanele asigurate trebuie să își îndeplinească cerințele de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială.

Stagiul minim de cotizare se referă la cea mai scurtă durată pe care persoanele asigurate trebuie să o parcurgă pentru a deveni eligibile pentru o pensie la împlinirea vârstei standard de pensionare. Această perioadă minimă este specificată în Legea privind pensiile (Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010).

În plus, există perioade asimilate, care sunt perioade în care nu au fost necesare sau nu s-au plătit contribuții de asigurări sociale, dar care sunt tratate ca și cum ar face parte din perioada de contribuție în sistemul public de pensii.

Perioadele care formează stagiul de cotizare

Românii trebuie să știe că stagiul de cotizare este format din:

  • vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001
  • perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a legii 263/2010, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare

Perioada suplimentară de serviciu obținută pentru perioadele realizate în grupele I și II în conformitate cu legislația anterioară datei de 1 aprilie 2001, precum și pentru perioadele realizate în condiții speciale și în condiții speciale de muncă vor fi, de asemenea, considerate ca făcând parte din stagiul de cotizare.

Legea mai spune că la stagiul de cotizare mai sunt considerate și perioadele până la data de 1 aprilie 2001 în care o persoană:

  •  a beneficiat de pensie de invaliditate, a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă, a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat, a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii, a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale, a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani.
  • are stabilite drepturi privind vechimea în muncă în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat.

Perioadele de vechime la pensie și perioadele de timp pentru care agricultorii au dreptul la pensie, astfel cum sunt specificate în legislația privind pensiile și alte drepturi de securitate socială ale agricultorilor înainte de 1 aprilie 2001, vor fi considerate ca perioade de cotizare.

Vechimea în muncă pentru perioadele suplimentare

După 1 aprilie 2001, pentru perioadele care se califică drept perioade de asigurare realizate în condiții speciale sau în condiții speciale de muncă, se acordă perioade suplimentare de asigurare la durata totală a serviciului, care vor fi tratate ca perioade de asigurare în condiții normale, după cum urmează:
a) 4 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale.
b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă.

Sunt considerate stagii de cotizare perioadele de timp în care persoanele asigurate au obligația de a plăti contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum și în alte țări, în condițiile prevăzute în acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.