Joi, 20 iulie, când ortodocșii l-au sărbătorit pe Sfântul Ilie, Patriarhul Daniel a izbucnit în plâns, la Catedrala Patriarhală. Soborul de ierarhi slujitori a fost condus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care nu și-a putut controla emoțiile.

Arhimandritul Paisie Sebastian Teodorescu, unul dintre ucenicii patriarhului, a fost hirotonit Episcop-vicar Patriarhal cu titulatura de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.

Hirotonia a avut loc în timpul Sfintei Liturghii, după cântarea „Sfinte Dumnezeule”, potrivit rânduielii bisericeşti.

La final, Episcopul vicar patriarhal Varlam Ploieşteanul a citit Actul patriarhal de confirmare, prin care noul ierarh a fost recunoscut ca Episcop vicar patriarhal, cu titulatura de „Sinaitul”, scrie Basilica.

„Este un om evlavios, harnic şi foarte meticulos din punctul de vedere al ordinii în administraţie, ceea ce reprezintă o necesitate astăzi, mai ales dacă ne considerăm europeni şi latini.

De asemenea, are o profundă conştiinţă eclesială. Ţine la instituţie mai mult decât la sine însuşi. Această râvnă pentru a fi în slujirea Bisericii i a fost determinantă pentru a l recomanda ca Episcop vicar patriarhal, deoarece instituţia aceasta este din ce în ce mai solicitată prin multele activităţi pe care le organizează”, a comentat șeful BOR.

Patriarhul Daniel, școlit în Occident

Patriarhul Daniel, în vârstă de 72 de ani, se află în fruntea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2007. El a preluat funcția de la Teoctist Arăpașu.

De-a lungul timpului, Daniel a studiat și a predat în Occident, în țări precum Franța, Elveția și SUA.

Când a împlinit 70 de ani, liderul BOR a primit o nouă decorație. Klaus Iohannis, președintele țării, i-a recunoscut contribuția spirituală pentru poporul român.

Sâmbătă, e ziua Patriarhului

Sâmbătă, 22 iulie, este aniversarea zilei de naștere a Preafericitului Părinte Daniel, prilej cu care, în timpul Sfintei Liturghii săvârșite la Catedrala Patriarhală va fi rostită o rugăciune specială de mulţumire pentru binefacerile aduse Bisericii Ortodoxe Române prin activitatea prolifică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Apoi, de la ora 11:00, la Catedrala Patriarhală va fi săvârșită o slujbă de Te Deum, ca semn liturgic de recunoştinţă pentru împlinirile din viața Bisericii și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

De la ora 12:00, la Palatul Patriarhiei, va avea loc un scurt moment aniversar în timpul căruia vor fi prezentate mesajele de felicitare trimise din partea autorităţilor de Stat centrale şi locale, precum şi ale altor instituţii publice.

La toate aceste momente aniversare vor participa ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanţi ai autorităţilor de Stat, personalităţi ale vieţii publice româneşti, membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, clerici şi mireni.

Mesajele de felicitare pot fi înmânate direct la Cabinetul Patriarhal sau trimise la adresa de e-mail: cabinet.patriarhal@patriarhia.ro.