Informație de ultima oră! Dîncu: Forțele ruse, aproape de gurile Dunării, pe Insula Șerpilor

Vasile Dîncu a declarat că forțele ruse sunt aproape de gurile Dunării, pe Insula Șerpilor. Pe acest fond, ministrul Apărării Naționale spune că România monitorizează constant situația.

„Prezența dumneavoastră la București este cu atât mai relevantă în contextul în care se poartă lupte în Marea Neagră, forțele ruse fiind, de fapt, aproape de gurile Dunării, pe Insula Șerpilor. România monitorizează cu mare atenție această situație, posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa, și rămâne procupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulația internațională”, a spus ministrul Vasile Dîncu în alocuțiunea sa la reuniunea forțelor navale din Europa care a avut loc la București.

În comunicatul de presă trimis de Ministerul Apărării Naționale se mai arată că ministrul Vasile Dîncu a declarat că „trăim cu toții vremuri extrem de grele aici, în regiunea Mării Negre, în urma agresiunii militare a Federației Ruse asupra unui stat suveran și independent, Ucraina”.

Flancul estic al Alianței Nord Atlantice va fi consolidat

Pe de altă parte, oficialul român a mai spus că operaționalizarea Grupului de luptă al Alianței Atlanticului de Nord în România este tot mai aproape. În plus, spune, Vasile Dîncu, flancul estic al NATO va fi consolidat cu ajutorul Bulgariei, Slovaciei și Ungariei.

Pe acest fond, ministrul Apărării a spus că rolul marinelor militare este și mai complicat, dar a subliniat că este convins că „participarea la misiunile și operațiile navale ale NATO și Uniunii Europene au contribuit la obținerea interoperabilității atât de necesare în acest moment”.

Războiul va scoate la iveală o nouă serie de provocări

Comunicatul de presă trimis de Ministerul Apărării Naționale mai arată că ministrul Vasile Dîncu a declarat că războiul de pe teritoriul Ucrainei aduce în prim plan o nouă serie de provocări la adresa securității globale, provocări care au implicații pe termen scurt, mediu și lung.

Cu privire la aceste provocări, ministrul Apărării Naționale spune că „trebuie să rămânem uniți, să cooperăm strâns, așa cum am făcut mai ales de la declanșarea acestui război inuman, să continuăm să ne antrenăm împreună, să executăm misiuni în zonele de responsabilitate și interes și, esențial, să evoluăm împreună”.