Banii păstrați la saltea, sunt o soluție? Specialiștii ne atrag atenția că e bine să avem și bani în casă, pentru necesitățile zilnice, dar economiile pot fi și chiar trebuie ținute și sub alte forme.

O rezervă ideală ţinută în casă ar fi de circa 10.000 de euro

Suma pe care e indicat să o păstrezi în locuință nu este una deloc de neglijat, însă nu va bate la ochi în cazul în care te vei trezi cu autoritățile la ușă. E bine de știut că, dacă există informații legate de lucruri necurate, oamenii legii vor cere dovezi pentru a demonstra proveniența „cash-ului” din casă.

În aceste condiții specialiștii ne atrag atenția că veniturile pot fi ținute și sub alte forme. Cei care vor totuși să aibă mereu venituri în casă, o rezervă în caz de urgență, trebuie să știe că suma este de circa 10.000 de euro.

Cu această ocazie experții în domeniul financiar ne atrag atenția că există un risc foarte mare de spargere sau furt și le recomandă românilor să se gândească de două ori înainte de a păstra bani mulți în casă.

Banii la seif

Din fericire, există tot felul de soluții pentru a evita aceste neplăceri, cât și pe cele de ordin legal. Una dintre acestea este compania de asigurări care are seifuri speciale pentru a fi păstrate pe termen lung sumele respective.

În plus, costurile de administrare sunt mult mai mici decât la o instituție bancară. Dacă vrei să-ți păstrezi finanțele la adăpost poți lua în calcul și varianta de a investi în diverse afaceri profitabile, cum ar fi imobiliarele. E bine să punem bani deoparte sau nu? Iată ce spun experții.

Să punem bani deoparte regulat: E bine să ai 3-6 salarii dacă se poate

Foarte multă lume se întreabă dacă este bine să punem bani deoparte sau nu. Experții ne încurajează să avem mereu în casă o anumită sumă de bani în cazul în care rămânem fără loc de muncă sau ni se micșorează salariul.

„Este bine să punem bani deoparte regulat, în fiecare lună, pentru obiectivele noastre, adică să ne plătim pe noi înşine. În momentul în care ne-a intrat salariul, în secunda doi dacă se poate să facem o plată automată într-un cont, pentru obiectivul nostru personal.

În primul rând, trebuie să strângem pentru un fond de siguranţă. E bine să ai 3-6 salarii dacă se poate, să intri în ei în momentul în care se întâmplă ceva neprevăzut”, a declarat la un moment dat Irina Chițu, analist financiar, pentru stirileprotv.ro.