Compania Pfizer dezvoltă un vaccin hibrid care combină doza sa inițială cu o formulă care protejează împotriva variantei foarte transmisibile, Omicron, a declarat directorul executiv al gigantului farmaceutic, citat de site-ul Fortune.

După cum a precizat directorul executiv Albert Bourla, Pfizer va evalua noua formulă hibridă în raport cu o doză specifică pentru Omicron și va determina care este cea mai potrivită pentru a merge mai departe cu cercetarea, până în martie.

Ar putea ieși pe piață în luna martie

Potrivit șefului Pfizer, compania ar putea deja, în luna martie, să se adreseze autorităților de reglementare din SUA pentru autorizarea vaccinului modificat și să-l scoată pe piață. Pfizer anunța la sfârșitul lunii noiembrie, la scurt timp după ce noua tulpină a fost detectată pentru prima dată în Africa de Sud, că lucrează la un vaccin de sine stătător, care vizează în mod special varianta Omicron. Gigantul farmaceutic și partenerul său german, BioNTech, testează, de asemenea, versiuni cu doze mai mari ale vaccinului anti-Covid și evaluează diferite programe de dozare, a spus Bourla.

Pe drum este și antiviralul Paxlovid

„În mod clar, ARN mesager este o tehnologie foarte puternică, dar am atins doar suprafața ei”, a spus Bourla.

În paralel, Pfizer face progrese în extinderea accesului la tratamentul antiviral Paxlovid. „În câteva săptămâni, va fi peste tot”, a spus Bourla despre accesul, în SUA, la pilula companiei.

Vaccinurile Pfizer și Moderna, cu aproximativ 10% eficiente în prevenirea infecției

Datele reale din Regatul Unit au arătat că vaccinurile Pfizer și Moderna sunt doar cu aproximativ 10% eficiente în prevenirea infecției simptomatice cu Omicron, la 20 de săptămâni după a doua doză, potrivit unui studiu al Agenției pentru Securitate a Sănătății din Marea Britanie. Cu toate acestea, cele două doze inițiale oferă o protecție bună împotriva formelor severe ale bolii, a constatat studiul.

Potrivit studiului, dozele de rapel sunt eficiente cu până la 75% în prevenirea infecției simptomatice. Și CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, a declarat anterior pentru CNBC că lucrează la o doză booster de vacccin, care vizează Omicron și care va intra în curând în studii clinice. Bancel a spus că cererea este tot mai mare din partea guvernelor.

„Lăsați garda jos și se va năpusti peste noi!”

„Lăsați garda jos și se va năpusti peste noi”, a scris dr. Bob Wachter, președintele departamentului de medicină de la Universitatea din California, într-un mesaj pe Twitter, referindu-se la riscul infectării cu varianta Omicron.

Chiar dacă experții spun că Omicron provoacă mai puține cazuri grave și spitalizări, Wachter avertizează că nu trebuie să „lăsăm garda jos” în fața Omicron, pe care a descris-o drept „o experiență de evitat”.