Numai prin 2Parale, magazinele online au înregistrat în această perioadă vânzări de peste 18,7 milioane de lei, cu 67% mai mult față de aceeași perioadă din 2011.

Românii alocă mai mulți bani pentru comerțul online, inclusiv când vorbim de sumele investite pentru o singură tranzacție. Faţă de anul trecut, proporția comenzilor care depășesc valoarea de 400 de lei a crescut cu peste 12%.

Tot în creştere este și valoarea medie a comenzilor, care s-a mărit cu 10%, până la 198 de lei. Pentru achiziționarea unui produs din categoria IT&C se cheltuiesc, în medie, aproape 800 de lei. Pe de altă parte, pentru haine, încălțăminte și accesorii se alocă, în medie, 222 lei pentru fiecare comandă.

Cea mai mare vânzare online din 2Parale, în primele luni ale 2012, s-a ridicat la peste 50.000 de lei, pentru achiziția unor produse din categoria IT&C. Aceeași categorie a adus totodată cel mai mare comision unui afiliat din 2Parale, în valoare de 813 lei.

Fashion și IT&C continuă să fie cele mai atractive categorii de produse pentru cumpărătorii online, în rețeaua de afiliere 2Parale. Cu toate acestea, cea mai semnificativă ascensiune o au cărțile, al căror număr de vânzări s-a majorat cu 276% comparativ cu primele trei trimestre din 2012.

”Piețele de comerț online și marketing afiliat confirmă trendul crescător pe care îl urmează în ultimii ani. Pe final de an ne așteptăm la o creștere accelerată pe fondul sărbătorilor de iarnă și al activităților de marketing, precum Black Friday și iChallenge, competiția pe care urmează să o lanseze 2Parale”, a declarat Dorin Boerescu, CEO 2Parale.

Cea mai bună perioadă pentru comerțul online a fost septembrie, care a adus magazinelor online vânzări de peste 2,6 milioane de lei, numai prin 2Parale. Tot septembrie a fost și cea mai prolifică lună pentru afiliații din 2Parale, care au totalizat câștiguri de aproape 160.000 de lei.

La nivel de obiceiuri de consum, miercuri și joi sunt zilele preferate pentru cumpărături, cu mici variații în funcție de categoria articolelor procurate. După cum s-a observat și la începutul anului, tot mai mulți români plasează comenzi noaptea, de acasă, după o informare prealabilă în timpul zilei. Cel mai mare flux de tranzacții online are loc în timpul prânzului, probabil de la birou în cazul multor cumpărători, cu o revenire și un nou vârf după ora 20.00.
Pentru mai multe informaţii, consultaţi infograficul 2Parale. Cifrele includ doar vânzările finalizate până la momentul redactării raportului și sunt valabile pentru perioada ianuarie – septembrie 2012.
Click pentru mărire