Industrializarea a început în capitalista eră din istoria României

Omul simplu din lumea contemporană este lipsit de orizont istoric și memoria i-a fost redusă numai la comunista eră, mai exact la realizările din perioada lui Nicolae Ceaușescu.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a dispărut undeva în negurile trecutului. Este absolut normal ca imaginea despre economie să fie deformată de tot felul de manipulatori ce scriu în mediul virtual și care spun că nu s-a făcut ceva în ultimele trei decenii.

Mereu se face referire la combinatele epocii roșii și la faptul că au fost nimicite cu furie pentru a se scoate profit din fierul vechi. Oare să fie adevărat că partidul criminal de stânga a făcut ceva pozitiv prin politica de industrializare forțată?

Este interesant de analizat câteva din cărțile de istorie și să constatăm că exista în perioada comunistă o adevărată obsesie să se compare o realitate, să zicem din anul 1980, cu cea din anul 1938, cel mai bun din perioada interbelică.

Oare de ce această boală?

Nu poți să te lauzi cu depășirea unor producții din urmă cu patru decenii fără să comiți un fals istoriografic și economic. Adepții lui Nicolae Ceaușescu au adăugat metoda comparării cu anul 1965 fără să mai precizeze cine a condus până în luna martie a acelui an.

România capitalistă era obligată să se dezvolte pentru că era în competiție cu statele vecine și cu temuta Uniune Sovietică. Trebuia să construiască niște capacități serioase de producție pentru a satisface și necesitățile armatei, măcar în parte. Ofițerul C. Verdeș constata că în 1938 funcționau 356 de întreprinderi metalurgice ce puteau să satisfacă necesarul pe timp de pace al țării. Principalul centru siderurgic era la Reșița, un singur furnal putând să livreze 50.000 t anual. Oțelăria putea să dea economiei 200.000 t anual.

Capacitățile metalurgice și ale industriei constructoare de mașini începeau să se extindă în toate colțurile țării și puteau fi fabricate locomotive în București, vapoare la Galați și sârmă la Cernăuți. Era loc de dezvoltare în continuare și statul făcea investiții masive.

Industria chimică și industria textilă

Industria chimică era interesantă în perspectiva apariției unui război în Europa și erau disponibile 270 de capacități industriale și aici intrau rafinăriile de petrol din zona Prahova, printre cele mai mari din lume. Autorul lucrării remarca faptul că a sporit capacitatea de rafinare cu 50% în 1936 în raport cu cea din 1930.

Industria textilă, cea care asigura obținerea rapidă de capital după o investiție, era prezentă prin 574 de întreprinderi. Domeniul alimentar era reprezentat prin 15 fabrici de zahăr ce puteau obține până la 250.000 t de zahăr și prin 194 de capacități de extracție a alcoolului din cereale, cartofi și fructe, statul fiind foarte interesat de un domeniu în care avea monopol.

C. Verdeș constata că erau disponibile 3.512 capacități de producție cu 278.889 angajați și o forță motrice de 722.638 CP. Nu lua în calcul atelierele cu un număr mic de muncitori. Cum statul se pregătea de război, se aduceau noi utilaje pentru creșterea producției și a calității acesteia. România progresa, dar a venit războiul cu bombardamentele aeriene masive și cu sosirea trupelor care au jefuit tot ce se putea.