Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. 

Vineri, indicele a stagnat la 2,09% pentru a treia zi consecutiv. Marţi, acesta a urcat la 2,09%, cel mai mare nivel din 27 decembrie 2017, când a atins pragul de 2,10%.

Însă, indicele Robor la 6 luni a crescut vineri la 2,42%, cel mai mare nivel din 31 octombrie 2014, când a fost 2,45%.

La începutul lunii februarie, BNR a crescut rata dobânzii de politică monetară de la 2% la 2,25% pe an, mişcare ce se preconizează că va conduce la o creştere a ratelor aferente creditelor ipotecare în lei cu circa 30 de lei, faţă de nivelul actual.

Citiți și: Cu cât cresc ratele românilor după decizia lui Mugur Isărescu

Revista Capital a calculat efectele majorării dobânzilor luând ca reper un împrumut Prima Casă pe 30 de ani în valoare de 267.900 de lei (echivalentul a 57.000 de euro), valoarea maximă admisă pentru achiziţia de apartamente vechi. Cei aproximativ 200.000 de români care beneficiază în prezent de garanţia statului ştiu că ratele lor se actualizează o dată la trei luni în funcţie de dobânda ROBOR la trei luni.
Sursa: news.ro