Incident la metrou la stația Apărătorii Patriei
Un incident a avut loc la metrou în această dimineață la stația Apărătorii Patriei. Unei persoane în vârstă i s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția echipajelor de urgență. Ulterior, persoana a decedat.
Am coborât în jurul orei 8.30 la staţia de metrou Apărătorii Patriei, o stație foarte circulată. M-am apropiat de mijlocul peronului și am observat că e îngrădit locul și că e o persoană era întinsă pe peron acoperită cu o folie termică. Poliția, pompierii SMURD şi agenții de pază erau acolo. Am aflat că era un bărbat în vârstă de 60 de ani care a decedat. Biroul de presă al Metrorex a spus unei persoane i s-a făcut rău la metrou, dar nu știau că între timp a decedat acea persoană.
Circulația metroului nu a fost afectată.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





