Aventura matinală a călătorului cu metroul spre zona corporatistă a Capitalei. Reportaj

Pentru cei care călătoresc zilnic cu metroul, povestea următoare nu reprezintă o noutate. Este realitatea pe care mii de bucureșteni o trăiesc în fiecare dimineață, în drum spre serviciu. Și poate tocmai de aceea este o poveste care merită spusă.

”Vă rugăm insistent să permiteți plecarea trenului din stație”

În fiecare dimineața, drumul meu spre birou presupune urcarea în două metrouri. Și dacă în primul mai e cum mai e, aventura adevărată începe la stația Piața Unirii, când trebuie să reușesc să îmi fac loc în trenul care duce spre Pipera, zona în care cineva a avut ideea să înghesuie parcă toate clădirile de birouri din Capitală.
Știu, nu toate diminețile sunt la fel. Din fericire, sunt firme care au program de lucru hibrid, astfel că sunt zile în care călătoria cu metroul pare „respirabilă”.
Dar sunt și foarte multe alte zile în care călătoria cu metroul spre zona corporatistă a Capitalei pare o aventură pentru curajoși și iubitori de adrenalină și testare a răbdării.
Așa a fost azi.
Am traversat de la Piața Unirii 1 la Piața Unirii 2 prin tunelul în care și să vrei n-ai cum să te grăbești, de cât de neîncăpător este. Am știut ce mă așteaptă încă înainte de a coborî pe peron.
Și, spre ghinionul meu, am avut dreptate.
Scările spre peron, pline.

Peronul trenului care duce spre Pipera, neîncăpător pentru mulțimea care aștepta, privind când spre tabela care anunța că trenul va sosi în 2 minute, când spre ceas. 8.30. Timp suficient să ajungi la 9 la birou, nu? Greșit! Să vă explic.

Sosește trenul în stație. Oameni, puhoi. Până aproape de peronul trenului în sens invers. N-aveam nicio șansă să mă apropii de tren. Am privit din spatele mulțimii cum reușesc cu greu să coboare câțiva călători și să se împingă, la propriu, alții în tren. Dar peronul rămâne la fel de plin. Dacă n-aș fi văzut cu ochii mei că au fost totuși niște călători care au reușit să se înghesuie în tren, aș fi zis că la această stație n-a coborât și n-a urcat nimeni.

În câteva secunde încep să urle difuzoarele. ”Vă rugăm să vă depărtați de la marginea peronului!”, ”Vă rugăm să permiteți închiderea ușilor”. Vocile se auzeau alternativ din difuzoarele din stație și din difuzoarele din tren.

”Vă rugăm să vă depărtați de la marginea peronului!Avem un caz medical în tren!”

Clar, mi-am zis, cuiva i s-a făcut rău în aglomerația din metrou. Ridicându-mă pe vârfuri să văd peste mulțimea de oameni de pe peron, îl zăresc pe vatman încercând să se strecoare în pas alert spre un vagon mai în spate. Nu știu ce a rezolvat, fie „cazul medical” a coborât ca să respire, fie a renunțat de teamă să nu-și piardă locul din tren și să întârzie la muncă.
Mesajele au continuat în difuzoare, pe un ton din ce în ce mai exasperat. ”Vă rugăm insistent să permiteți plecarea trenului din stație!”
Trecuseră mai bine de două minute și părea că așa va încremeni întreg tabloul.

”Pentru ventilație, vă rugăm să deschideți geamurile din tren”

Tabloul nu-mi era tocmai străin. Nu era pentru prima dată când trăiam această experiență. Îmi amintesc că, în primele zile, după ce firma și-a mutat sediul în zona corporatistă a orașului, stăteam și 30 de minute pe peronul de la Piața Unirii, reușind să urc abia în al șaselea sau chiar al șaptelea tren. Și cum omul învață din experiență, știam exact care este soluția de avarie: să urc în trenul care duce în sens invers, să merg înapoi câteva stații și apoi să îmi reiau traseul normal.
Ceea ce am și făcut. Eu și un sfert din cei rămași pe peron.
Am mers o stație. La Tineretului, la fel: peronul plin, nicio șansă de urcare în trenul care era deja în stație. N-am mai coborât.

Am continuat drumul spre Eroii Revoluției. Aici, aceeași poveste. Deja mă întrebam cât de mult mă voi depărta de destinația finală.

Când trenul a ajuns în stația Constantin Brâncoveanu, peronul era gol. Așa că am coborât. Eu și alte zeci de persoane cu aceeași strategie.
Brusc, peronul nu mai era gol. Dar când a venit metroul spre Pipera, plin și acela, am reușit să ne facem loc. Ca niște sardine înghesuite într-o conservă.
Și am revenit din punctul de plecare: Piața Unirii. De această dată, priveam tabloul din perspectiva norocosului care a prins un loc (în picioare) în tren. Nici de această dată, jumătate din cei pe care îi priveam dând din coate pe peron nu au avut fizic loc să urce în metrou.
Imediat după ce trenul se pune în mișcare, se aude în difuzoare: ”Pentru ventilație, vă rugăm să deschideți geamurile din tren”. Și, ca la comandă, câțiva călători s-au și întins spre geamuri. ”Mulțumesc”, mi-am spus în gând, simțind deja că fierb în suc propriu.
Rând pe rând, stațiile s-au scurs, la fiecare părând că se produce un schimb de tură dezechilibrat: coboară 10 și urcă 15.

Rezistam toți. Știam că nu mai avem mult de îndurat. Și metroul parcă prindea și mai mare viteză. Oare vatmanul se gândea la noi, că vrem să ajungem mai repede la destinație, să respirăm?
Când am ajuns, într-un sfârșit, la stația finală, m-am simțit o adevărată învingătoare. Supraviețuisem unei noi aventuri matinale cu metroul spre zona corporatistă a Capitalei.
Și mi-a luat „doar” o oră și jumătate să ajung la birou.

Peste 150 milioane de călătorii cu metroul pe an

Datele oficiale arată că sunt peste 150 de milioane de călătorii înregistrate cu metroul pe an. În 2025, spre exemplu, Metrorex a transportat 153,27 milioane de călători plătitori. Doar că, se pare, compania prognozase mai mulți, respectiv 176 de milioane, pentru care era se calculase un buget de venituri și cheltuieli.

Astfel, evoluția traficului s-a reflectat și în rezultatele financiare ale companiei: veniturile totale au ajuns la 2,341 miliarde de lei la sfârșitul anului, cu aproape 27% sub nivelul din 2024.
În încercarea de a crește încasările, în primăvara acestui an a fost propusă majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 mai 2026, de la 5 la 7 lei pentru o călătorie și de la 100 la 140 de lei pentru abonamentul lunar.

Măsura a fost ulterior amânată pentru 1 iulie 2026, însă ordinul care prevedea scumpirea a fost abrogat pe 19 iunie de ministrul interimar al Transporturilor.
Problemele financiare au generat tensiuni și în relația cu angajații. În septembrie, sindicaliștii au avertizat că ar putea declanșa o grevă pe 16 septembrie, acuzând lipsa fondurilor necesare pentru plata la timp a salariilor. Situația a fost însă deblocată înainte de termen, iar protestul a fost evitat.

Așa că noi, milioanele de oameni care mergem cu metroul, continăm ne „bucurăm” de aventură zi de zi. Ba chiar de două ori pe zi, că povestea se reia și seara, între orele 17 și 19.