”Încetați această veritabilă Mineriadă!” Acuzații extrem de grave la adresa susținătorilor lui Florin Cîțu
”Încetați această veritabilă Mineriadă!” Acuzații extrem de grave la adresa susținătorilor lui Florin Cîțu venite din partea Alianței pentru Unirea Românilor, care acuză faptul că o încălcare fără precedent a Constituției a avut loc în Parlamentul României, prin refuzul birourilor permanente de a înregistra moțiunea de cenzură.
”Încetați această veritabilă Mineriadă!” strigă AUR, după eșecul de a înregistra luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.
O faptă de asemenea gravitate nu s-a mai întâmplat niciodată în peste 30 ani de activitate parlamentară, acuză partidul condus de George Simion.
”Încetați această veritabilă Mineriadă!”. Acuzații extrem de grave
Alianța pentru Unirea Românilor – AUR solicită grupurilor parlamentare din Parlamentul României să respecte statul de drept, Constituția și legile țării, și să voteze cât mai grabnic moțiunea de cenzură depusă vineri, 3 septembrie.
O parte dintre membrii Birourilor Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților tergiversează în mod nepermis punerea în dezbatere a unei moțiuni de cenzură, creând un precedent periculos pentru democrație.
O faptă de asemenea gravitate nu s-a mai întâmplat niciodată în peste 30 ani de activitate parlamentară și este total în afara normelor democratice și a uzanțelor dintr-un stat de drept.
Menționăm că, prin Decizia 1525/2010 a Curții Constituționale, există obligația de „a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţia parlamentară, dezbatere care, odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu mai poate fi oprită”.
Moțiunea inițiată de AUR trebuie să ajungă în plenul Parlamentului. Nu există nicio altă posibilitate, iar cei care vor să îl salveze pe Florin Cîțu trebuie să înceteze această veritabilă Mineriadă.
”AUR respectă Constituția țării”
Votul de astăzi, de la ora 11:00, al Birourilor Permanente reunite trebuie să urmeze litera și spiritul Constituției.
Solicităm președintelui Iohannis să își exercite atribuțiile constituționale, să acționeze ca un mediator veritabil și nu ca un fost membru PNL, să se ridice la demnitatea funcției pe care o ocupă și să acționeze imparțial pentru identificarea unei soluții de deblocare a crizei politice în desfășurare.
Totodată, reamintim președintelui Iohannis, membrilor PNL și tuturor celor care se joacă în mod periculos și iresponsabil cu cuvintele, faptul că suntem un partid care respectă Constituția și legile țării.
Reprezentăm curentul suveranist în politica europeană, suntem un partid patriotic și conservator, dar nicidecum extremist.
AUR este afiliat la Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), o familie politică respectabilă din care fac parte inclusiv partide precum PiS din Polonia și Partidul Conservator din Marea Britanie.
Un număr important de români care și-au pus încrederea în AUR la ultimele alegeri nu pot fi jigniți cum au făcut-o în ultimele zile președintele Iohannis și unele persoane publice.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





