Incertitudinea globală îndeamnă BCE să mențină dobânda de referință. FED, în schimb, analizează reduceri de dobândă

Incertitudinea globală îndeamnă BCE să mențină dobânda de referință. FED, în schimb, analizează reduceri de dobândă

SURSA FOTO: Dreamstime - Euro, dolari americani

Publicat de Bogdan Ungureanu la 23 august 2025, 09:48

Banca Centrală Europeană intenționează să mențină dobânda de referință la 2%, în contextul unei relative stabilizări economice, dar și al incertitudinilor geopolitice persistente. Oficialii de la Frankfurt avertizează că reducerea suplimentară a dobânzilor ar putea alimenta speculațiile privind o încetinire economică, în timp ce, peste Atlantic, șeful Rezervei Federale, Jerome Powell, sugerează posibile ajustări ale politicii monetare, însă cu prudență, pentru a evita riscurile de stagflație.

BCE va menține, cel mai probabil, dobânzile la 2%

Oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) iau în calcul menținerea actualei politici monetare, în condițiile în care economia zonei euro dă semne de stabilizare după acordul comercial cu Statele Unite, deși incertitudinile geopolitice continuă să planeze asupra piețelor internaționale.

Potrivit evaluărilor, dobânzile de referință, reduse în iulie la 2%, ar urma să fie păstrate și în septembrie, pentru a permite spațiu de manevră în eventualitatea unor șocuri viitoare.

De asemenea, noile date economice indică o creștere peste așteptări în zona euro, dar și o inflație mai rapidă decât se anticipa, ceea ce limitează perspectivele unor noi reduceri.

Jurnaliștii Bloomberg notează că există mai multă claritate în comerț datorită acordului dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, însă rămân aspecte deschise, iar schimbările de poziție ale președintelui Donald Trump sporesc gradul de imprevizibilitate.

În acest context, președintele BCE, Christine Lagarde, a avertizat că deși recentele înțelegeri comerciale au diminuat parțial incertitudinea, mediul politic global rămâne instabil și complică deciziile de politică monetară.

„Recentele acorduri comerciale au atenuat, dar, categoric, nu au eliminat, incertitudinea globală, care persistă din cauza mediului politic imprevizibil”, a afirmat Lagarde.

Totodată, datele publicate de mediile de afaceri arată că activitățile economice s-au intensificat în luna august, chiar dacă exporturile au început să încetinească, factor care ar putea convinge BCE să evite noi reduceri de dobândă pentru a nu alimenta speculații privind deteriorarea perspectivelor economice.

În schimb, Rezerva Federală a SUA ia în calcul reduceri de dobândă

În paralel, șeful Rezervei Federale a Statelor Unite, Jerome Powell, a transmis că actualele condiții economice ar putea justifica reduceri de dobândă, dar a insistat asupra faptului că banca centrală va acționa cu prudență.

În discursul său de la reuniunea anuală a Fed de la Jackson Hole, Wyoming, Powell a menționat schimbările majore din politicile fiscale, comerciale și de imigrație, care sporesc incertitudinea și complică echilibrul dintre ocuparea deplină și stabilitatea prețurilor.

El a subliniat că piața muncii rămâne solidă, însă riscurile de încetinire economică se accentuează, iar tarifele impuse de administrația Trump pot reaprinde presiunile inflaționiste, riscând un scenariu de stagflație.

Powell a adăugat că, în condițiile în care politica monetară se află deja pe un teritoriu restrictiv, schimbarea balanței riscurilor poate justifica o ajustare a poziției Fed.

Declarațiile sale au avut efect imediat asupra piețelor financiare: Dow Jones a crescut cu peste 600 de puncte, iar randamentele obligațiunilor de Trezorerie au scăzut semnificativ.

În prezent, rata de politică monetară se află între 4,25% și 4,5%, nivel menținut din decembrie. Powell a reafirmat independența Rezervei Federale, precizând că deciziile privind dobânzile vor fi luate exclusiv pe baza datelor și a implicațiilor acestora asupra economiei, adăugând că ținta de 2% pentru inflație rămâne esențială pentru menținerea stabilității pe termen lung.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.