Început de an școlar cu proteste. „Marşul Educaţiei” începe luni, de la Guvern la Cotroceni

Sunt probleme în România la început de an școlar. În loc de serbările obișnuite, pe 8 septembrie ne așteptăm la ample proteste, săli de clasă goale în unele școli. Reprezentanții FSLI (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) avertizează și asupra tăierilor mascate de salarii şi sacrificarea educaţiei copiilor.

Duminică, 7 septembrie, cu o zi înainte de începerea școlii, cei de la FSLI au transmis că anul acesta nu putem vorbi despre vreo sărbătoare.

„Prima zi de şcoală nu poartă în acest an nicio urmă de bucurie, nicio notă de optimism şi în niciun caz nu poate fi vorba despre o sărbătoare. Ne-am fi dorit ca împreună cu elevii noştri, să transformăm data de 8 septembrie într-o amintire frumoasă. (…)

În multe unităţi de învăţământ sălile de clasă vor fi în data de 8 septembrie goale, o imagine sumbră a ceea ce va fi educaţia din această ţară!”, afirmă Simion Hăncescu, liderul federației sindicale.

FSLI va organiza luni, 8 septembrie, în prima zi de școală, un marș de protest în București. „Marşul Educaţiei” va avea startul la ora 11:00, chiar de la Guvern, în Piaţa Victoriei, şi se va desfăşura până la Palatul Cotroceni. Mii de cadre didactice din întreaga ţară vor participa la marșul de protest.

Simion Hăncescu a îndemnat la uniune și la o voce unitară a cadrelor didactice.

„Trebuie să arătăm că suntem uniţi, că avem o voce puternică. Pe 8 septembrie noi toţi vom lupta pentru educaţie, nu împotriva ei!”, a punctat liderul FSLI.

Marea reformă a Educației, egală cu bani mai puțini în sistem și venituri reduse pentru cadrele didactice

Simion Hăncescu a mai atras atenția asupra unui element pe care, afirmă el, Guvernul condus de Ilie Bolojan nu îl recunoaște. Creşterea normei didactice, o măsură prezentată cu mândrie de Guvern, este, de fapt, o tăiere mascată a veniturilor cadrelor didactice. Acestea ar pierde, din acest motiv circa 10-20% din veniturile lunare.

Marea reformă a educației, subliniază Hăncescu, vine la pachet cu mai puțini bani alocați învățământului, cu venituri mai mici și cu români care sunt tot mai nemulțumiți. Liderul FSLI a criticat și predarea „mozaic”. Un profesor de limba română nu va putea preda fizică sau chimie la același standard de calitate cu profesorii care chiar au pregătirea necesară pentru asta, a mai subliniat el.

„Creşterea normei didactice, una dintre măsurile cu care se mândreşte actualul Executiv, înseamnă, în realitate, o tăiere mascată a veniturilor încasate de cadrele didactice cu 10-20%. Este ceea ce Guvernul Bolojan nu recunoaşte!

Prin urmare, marea reformă a educaţiei înseamnă şi mai puţini bani alocaţi învăţământului, venituri şi mai mici, oameni şi mai nemulţumiţi! (…) Forţarea cadrelor didactice să predea mai multe materii, din arii curriculare diferite, doar pentru a-şi face norma didactică, înseamnă reducerea calităţii în educaţie!

Multe dintre unităţile de învăţământ se vor confrunta cu această problemă a predării „mozaic”. Cum poţi să aştepţi ca un profesor de educaţie fizică să predea biologie sau unul de limba română fizică sau chimie la acelaşi standard de calitate cu colegii care au pregătirea necesară? Aceste lucruri nu contează nici măcar pentru ministrul Educaţiei, Daniel David”, a mai transmis liderul FSLI duminică, 7 septembrie.