Modul pompieristic in care actioneaza Guvernul a fost confirmat, inca o data, de functionarea agentiei, al carei rol este recuperarea creditelor acordate de Bancorex si neincasate la scadenta. Despre AVAB s-a vorbit, cu mare tam-tam, din decembrie anul trecut, cand o ordonanta care viza infiintarea agentiei a fost emisa, adoptata si publicata in Monitorul Oficial. Anuntata ca for abilitat sa recupereze creditele neperformante ale Bancorex si, in acelasi timp, ca organism menit sa curete bilanturile afectate de povara imprumuturilor nerambursate la scadenta catre bancile comerciale cu capital de stat, AVAB a trecut, o data cu inceperea noului an, pe linie moarta. Negocierile cu Banca Mondiala au reanimat discutiile pe tema infiintarii AVAB, iar obligatia indeplinirii preconditiilor pentru incheierea acordului de imprumut cu Banca Mondiala (PSAL)
i-a determinat pe guvernanti sa nu mai amane intrarea in functiune a agentiei. Sub privirile expertilor Bancii Mondiale, fireste, care au asistat autoritatile romane pe tot parcursul modificarii legislatiei (Ordonanta nr. 51/1998, privind infiintarea AVAB). De altfel, actele normative in baza carora functioneaza AVAB au fost gandite si redactate, intr-o prima faza, in limba engleza.
Activitatea febrila de saptamana trecuta, ca si noianul de declaratii care s-au facut pe tema recuperarii banilor de la marii datornici ai Bancorex, au o explicatie foarte simpla. AVAB reprezenta golul care trebuia sa umple punctele 8 si 9 din documentul care, la inceputul lunii iunie, va fi supus dezbaterii in board-ul Bancii Mondiale. Inceperea eliminarii si recuperarii activelor neperformante ale bancilor cu capital de stat se inscrie ca o preconditie pentru aprobarea PSAL. Iar termenul pentru realizarea acestui obiectiv, la care partea romana a consimtit in timpul negocierilor cu expertii Bancii Mondiale, este 15 mai. Asa se explica si decizia ca preluarea primelor dosare de credite neperformante de la Bancorex (in numar de 59, care insumeaza active neperformante nete de aproape 300 milioane dolari) sa se faca pana la mijlocul lunii in curs. Al doilea termen, care va pune capat activitatii de curatare a bilantului bancii, este 30 iunie (cand alte 1.000 de dosare vor fi transferate AVAB), data care incheie raportarea financiara semestriala menita sa faca din Bancorex o societate spalata de creditele neperformante.
In pofida faptului ca AVAB exista, suspiciunii ca nu vor fi executati toti debitorii, indiferent de culoare politica sau de disponibilitatea de a finanta campanii electorale care bat la usa, nu i s-a pus capat. Influenta tergiversarilor de pana acum este mai puternica decat promisiunile de recuperare a unor sume ce echivaleaza cu aproape 5% din produsul intern brut pe 1998. La aceasta se adauga si semnalele ajunse la Guvern si Banca Mondiala, semnale care anuntau incercarea „unei anumite coafari a unor dosare Bancorex”, dupa cum s-a exprimat Ovidiu Grecea, presedintele AVAB. Grecea spune: „Au existat, pesemne, interese de natura politica sau personala pentru amanarea preluarii activelor neperformante de catre AVAB, ca si dorinta specularii perioadei in care agentia nu functiona in vederea obtinerii de reesalonari ale creditelor nerambursate”. Si asigura ca „AVAB va prelua in totalitate creditele neperformante. Nu-i voi lasa (pe cei din conducerea Bancorex – n.r.) sa-si aleaga selectiv dosarele de creditare, si mie sa-mi ramana cateva grajduri”. Personalul AVAB, retribuit la nivelul salariatilor din sistemul bancar si Fondul Proprietatii de Stat, cu a caror activitate se identifica, va include si un corp de executori ai garantiilor care insotesc contractele de creditare incheiate cu banca. Presedintele AVAB asigura ca nu va apleca urechea la rugamintile de amanare a executarilor. „Mai bine plec decat sa fac asta”, spune Grecea si declara amenintator: „Sa nu creada cineva ca nu stiu ce se afla in dosarele acelea sau ca va fi scutit de plata”.
Cap de lista sunt creditele acordate cu larghete familiei Paunescu, in vremea presedintiei lui Razvan Temesan (peste 100 milioane dolari). In sprijinul sustinerii activitatii sale, Grecea a declarat ca printre salariatii agentiei vor fi si fosti angajati ai Serviciului de Informatii Externe si ai fostei UM 0215. In paralel, administratia speciala a Bancorex (numita de Banca Nationala) incearca orientarea bancii exclusiv catre afaceri si renuntarea la atragerea de depozite de la populatie, iar Ministerul Finantelor se pregateste sa mai scoata din sacul peticit alte sume, pentru acoperirea gaurilor lasate de indolenta si interesele fostelor conduceri ale Bancorex.
Urmeaza Banca Agricola si Banca Comerciala Romana
In asentimentul Bancii Mondiale, viitoarele actiuni ale AVAB se vor concentra pe preluarea activelor neperformante ale Bancii Agricole si Bancii Comerciale Romane (finantatoare ale unei industrii ce, de aproape un deceniu, se zbate intre supravietuire si faliment). Conform documentului incheiat la Bucuresti intre guvernanti si reprezentantii Bancii Mondiale, activele neperformante preluate de Fondul de Restructurare Dunarea urmeaza sa fie transferate catre AVAB. Pana in prezent, societatea de administrare a Fondului Dunarea a reusit sa recupereze creditul (la valoarea initiala) acordat de Banca Agricola unei singure societati, prin vanzarea acesteia. In portofoliul de vanzari se afla inca 15 societati pentru care, potrivit administratorilor fondului, se poarta negocieri cu potentiali cumparatori.