Vizitatorii au ocazia de a descoperi cele mai bune oferte pentru vacanțele dedicate sărbătorilor de iarnă, pachete turistice pentru piețele de Crăciun din marile capitale europene, pachete pentru vacanțe la sky, oferte last minute ale marilor companii aeriene naționale și internaționale pentru city-breakuri de final de an. Desigur, ediția de toamnă a Târgului de Turism vine și în întâmpinarea celor care deja se gândesc la sezonul estival, companiile expozante prezentând și pachete turistice pentru litoralul românesc, grecesc sau bulgăresc pentru vara anului 2017, oferte pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale departe de agitaţia oraşelor, dar şi reduceri pentru destinaţii exotice din ce în ce mai vizitate de români precum Republica Dominicană, Maldive, Thailanda, Bali, Seychelles, Zanzibar, Canare sau Mallorca.

Așadar, potrivit unui comunicat de presă, peste 230 de agenții de turism și tour-operatorii din România, Austria, Bulgaria, Germania, Grecia, India, Iordania, Israel, Italia, Macedonia, Marea Britanie, Palestina, Republica Dominicană și Ungaria stau la dispoziția vizitatorilor pentru a crea împreună cu aceștia vacanțe personalizate în funcție de bugetul și preferințele fiecăruia. Deschiderea oficială a Târgului de Turism va avea loc joi, 17 noiembrie, în Pavilionul C3, începând cu ora 11.00.

În perioada sezonului de iarnă, IRI Travel propune o serie de oferte atractive la schi, în cele mai cunoscute stațiuni din Austria, Italia, Franța și Serbia. IMOLA Tours, tour operator specializat pentru incoming în Ungaria, oferă în cadrul târgului servicii turistice și de cazare, transport, croaziere pe Dunăre, team buildinguri, turism wellness și medical.  Balvanyos Resort va participa la Târgul de Turism cu noile oferte de pachete wellness și de balneo-fizioterapie, pachetele de Revelion și va oferi vizitatorilor posibilitatea de a achiziționa cadoul perfect: tichete cadou cu o valoare de 500 lei.

Agenția HTS TRAVEL are oferte pentru Grecia, realizate săptămânal în fiecare zi de vinery și pune la dispoziția turiștilor o serie de circuite turistice, economice, interesante și deosebit de frumoase: Circuit combinat cu sejur în Grecia-Paralia Katerini-program cu 3 excursii bonus (Meteora / Olimp și Atena); Circuit în Atena – pachet ce include tururile orașelor: Salonic și Atena; Circuit Ohrid-incursiune în frumoasă Macedonie, include că bonus turul orașului Skopje și, nu în ultimul rând, Circuit – Bella Italia în care turiștii vor avea ocazia să vadă frumusețile Veneției, Veronei și Padovei!

TAROM Tours va oferi pachete city break în marile orașe europene la prețuri promoționale pe durata târgului. Iată câteva dintre oferte: pachete 2 nopți – Amsterdam, de la 255 euro/pers (hotel 4*), Barcelona, de la 295 euro/pers (hotel 3*), Londra – de la 295 euro/pers (hotel 4*), Madrid – de la 238 euro/pers (hotel 4*), Paris – de la 275 euro/pers (hotel 3*), Valencia – de la 220 euro/pers(hotel 4*), Viena – de la 199 euro/pers (hotel 3*). De asemenea, CFR Călători oferă la târg, pentru călătoriile spre munte, reduceri de 25% la Trenurile zăpezii, în lunile ianuarie și februarie 2017.

Târgul de Turism al României este organizat şi găzduit de Romexpo, bianual, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, Asociaţia Naţionala a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural  (ANTREC).