Începe a treia ediție a programului Start-Up Nation. Firmele pot obține fonduri nerambursabile începând de marți, 19 iulie

Începe a treia ediție a programului Start-Up Nation. Firmele pot obține fonduri nerambursabile începând de marți, 19 iulie

Sursă: Inquam Photos / George Călin

Publicat de Corina Chiriac la 18 iulie 2022, 17:05

Începe cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation, anunță Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în cadrul unui comunicat de presă trimis în cursul zilei de luni. Potrivit informațiilor oferite de instituție, firmele vor putea beneficia de fonduri nerambursabile.

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a mai precizat, în cadrul comunicatului de presă, că acele firme care doresc să îmbunătăţească performanţa economică a noilor afaceri pe care le administrează vor putea obţine fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei. De asemenea, instituția mai arată că cea de-a treia ediție a programului va începe marți, 19 iulie.

În plus, cei care au aplicat pentru acest program vor completa, semna electronic, încărca și transmite formularul de înscriere, pe site-ul granturi.imm.gov.ro.

„De mâine, cea de-a treia ediţie a programului Start-Up Nation devine realitate! Antreprenorii care doresc să îmbunătăţească performanţa economică a noilor afaceri pe care le administrează au posibilitatea de a obţine fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei. Înscrierile se vor putea efectua exclusiv online, până la începutul lunii septembrie”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Beneficiarii programului vor trebui să achiziționeze două plăcuțe informative

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a mai precizat că beneficiarii programului vor avea obligația de a achiziționa două plăcuţe informative. De asemenea, instituția spune că acestea trebuie amplasate într-o anumită poziție, astfel:

  • o plăcuţă în interiorul spaţiului de la locaţia de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepţie, secretariat, loc de aşteptare etc)
  • o plăcuţă în exteriorul spaţiului de la locaţia de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienţi, pe lângă spaţiul unde se desfăşoară activitatea (faţada stradală, intrare în clădire etc)

Totodată, ministerul mai spune că cererile vor fi finanțate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.

Sumele acordate pot ajunge la 200.000 de lei de beneficiar

Potrivit autorităților române, aplicanții care își asumă crearea şi menţinerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN) pot obţine maximum 100.000 lei/beneficiar.

Această sumă poate reprezenta cel mult 95 de procente din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectului.

Se pot da și sume de 200.000 de lei de beneficiar pentru aplicanții care îşi asumă crearea şi menţinerea a două locuri de muncă prin intermediul programului Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN).

Amintim că bugetul alocat schemei de minimis din acest an este de 520 milioane lei. Din suma totală, 500 milioane lei merg la Pilonul I Start-up Nation România şi 20 milioane lei merg la Pilonul II Start-up Nation Diaspora.

În comunicatul de presă din partea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului se mai arată că aplicanții nu vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni ai programului.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.