Incendiu puternic astăzi, 13 aprilie

UPDATE. Conform ultimelor informații, o a doua persoană a decedat. O femeie de circa 60 de ani, a intrat în stop cardio-respirator şi s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. Cele două persoane ar fi decedat în urma expunerii la fum.

Sâmbătă, un puternic incendiu a izbucnit la un bloc cu opt etaje din București, forțând intervenția promptă a pompierilor, care au sosit la fața locului cu mai multe autospeciale. Zece adulți și un copil au fost acordați primul ajutor de către echipele SMURD. Din păcate, una dintre victimele adulte a pierit în urma acestui tragic incident.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucureşti-Ilfov, o altă victimă se află în stop cardio-respirator şi se fac manevre de resuscitare.

În comunicatul ISU scrie faptul că: „Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil de tip P+8, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul Bucureşti. Incendiul se manifestă la etajele 7-8, pe faţada clădirii. Incendiul este localizat. Echipajele SMURD a acordat primul ajutor calificat unui număr de 10 victime adulte (una dintre ele a decedat) şi 1 copil”.

Conform  Inspectoratului pentru Situații de Urgență, incendiul a fost limitat la etajele 7-8, afectând fațada clădirii, și a fost localizat. Echipele SMURD au acordat primul ajutor calificat unui număr de 10 victime adulte (din păcate, una dintre acestea a decedat), precum și unui copil.

În răspuns la această situație de urgență, au fost mobilizate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare la înălțime, două autospeciale de descarcerare, 8 ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transportul victimelor multiple.

incendiu
sursa: ISU

 

O persoană a murit. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 50 de ani

Conform unei informări transmisă ulterior de reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov, copilul căruia i s-a acordat primul ajutor a suferit un atac de panică, el fiind transportat la spital.

O altă victimă, o femeie, se află în stop cardio-respirator şi i se fac manevre de resuscitare.

Alte două persoane au fost transportate la spital.

Persoană decedată este un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, conform unor informații citate de agenția de presă Agerpres.