Încă o tragedie de început de an! O legendă a televiziunii, internată de urgență după ce s-a infectat cu COVID-19
Legenda radioului și televiziunii, Larry King, în vârstă de 87 de ani, se află la spital după ce s-a îmbolnăvit de coronavirus. Anunțul a venit în cursul zilei de sâmbătă, iar starea sa de sănătate nu este cunoscută deocamdată.
În vârstă de 87 de ani, Larry King se luptă în prezent cu coronavirusul în spital, iar soția sa, Shawn și cei doi fii, Chance și Cannon, nu pot să-l viziteze din cauza protocoalelor în vigoare privind COVID-19. Dar se pare că medicii și asistentele medicale de la spital facilitează comunicarea între King și cei dragi. Starea sa exactă de sănătate nu este cunoscută deocamdată.
Acesta a fost internat la un spital din Los Angeles, potrivit lui Roger Friedman de la Showbiz 411.
King a avut în trecut mai multe antecedente și probleme de sănătate. Acesta a suferit un infarct, cancer de prostată și plămâni și diabet de tip doi, iar cel mai recent a suferit un accident vascular cerebral.
King și soția sa sunt încă căsătoriți legal și se spune că sunt în relații bune, în ciuda faptului că erau în proces de divorț.
În august 2019, Larry a cerut divorțul de soția sa, Shawn la doar cinci luni după ce a suferit un accident vascular cerebral.
Binecunoscut pentru emisiunea „The Larry King Show”
Lawrence Harvey „Larry” King este un moderator american de radio și televiziune. El este recunoscut în Statele Unite ale Americii ca fiind unul dintre cei mai mari intervievatori. A câștigat un Premiu Emmy, două Peabody Award și zece Cable ACE Award.
King a început cariera de jurnalist local în Florida și intervievator la radio în anii 1950 și 1960 și a câștigat importanță începând din 1978 ca gazdă a emisiunii The Larry King Show.
Din 1987, emisiunea de talk-show se mută la postul CNN și continuă activitatea din studiourile de la Los Angeles, New York și Washington, D.C.
În data de 16 decembrie 2010, postul CNN a anunțat finalul emisiunii sale de 30 de ani, după ce moderatorul a constatat că nu mai este la fel de sănătos ca altă dată. Cu toate acestea, el a declarat că va rămâne la CNN pentru a găzdui evenimente speciale ocazionale.
Spectacolul s-a încheiat cu ultimele sale gânduri și o mulțumire adresată publicului său pentru că l-au urmărit și l-au susținut de-a lungul anilor. Cuvintele finale ale lui Larry King din emisiune au fost: „Eu … eu, nu știu ce să vă spun, decât să vă mulțumesc vouă, publicul meu, vă mulțumesc. Și în loc de la revedere, vă zic pe curând”.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






