Cutremur în televiziune. O mare vedetă va rămâne fără loc de muncă pe 31 decembrie
Cutremur în televiziunea din România. O mare vedetă va rămâne fără loc chiar înainte de finalul acestui an. Despre cine este vorba și cum a ajuns într-o astfel de situație?
Mircea Radu, unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori de televiziune din România nu mai este coordonatorul comunicării de la TVR, după ce a ocupat mai puțin de jumătate de an această funcție. La finalul acestui an, mandatul său urmează să expire.
Într-o postare pe pagina personală de facebook, acesta a explicat cum s-a întâmpalt totul. Se pare că el a fost cel care a vrut să fie eliberat din această funcție. În ceea ce privește decizia luată, el nu a oferit prea multe detalii cu privire la acest aspect, însă a subliniat faptul că argumentel sale ”au fost, cred, înțelese și acceptate”.
Postarea lui Mircea Radu vine la scurt timp după ce în urmă cu ceva timp, se zvonea că acesta ar urma să fie concediat de la TVR.
„Știți bancul cu “nu a fost Volgă ci bicicletă și nu i s-a dat ci i s-a luat?”. Așa și cu știrea apărută acum, într-o “anumită parte a presei” (mor după formularea asta), că voi fi concediat din TVR. Pe scurt, e așa: cu ceva timp în urmă, eu am cerut să fiu eliberat din funcția pe care o am, de șef al comunicării TVR. Argumentele mele au fost, cred, înțelese și acceptate.
Acum, la 31 Decembrie, doar îmi expiră mandatul. Real și pentru cine vrea să înțeleagă, așa stau lucrurile. Pentru cine bate câmpii și crede în zâne, n-am timp. Crăciun Fericit!”, scrie Mircea Radu pe Facebook.
Mircea Radu, o adevărată vedetă a televiziunii
Mircea Radu este o față foarte cunoscută a televiziunii din România. El a fost pus director de comunicare al TVR la data de 1 iulie, în acest an, după ce, din luna ianuarie, era consilier al președintelui TV, pe nume Doina Gradea. În plus, în mai multe ocazii, departamentul de comunicare al TVR condus de Mircea Radu a trimis comunicate de presă în care susținea pozițiile Doinei Gradea în ce privește divergențele pe care șefa TVR le avea cu persoane din TVR sau din conducerea instituției.
De menționat este faptul că Mircea Radu a prezentat și emisiunea Down the Road, pentru care a primit un onorariu de 23.000 de euro.
De asemenea, de-a lungul carierei sale el a prezentat foarte multe emisiuni la TVR, printre care edițiile de Telejurnal, emisiunea ”În trecerea anilor”, show-ul ”Femei de 10, Bărbați de 10”.
El s-a făcut totodată remarcat și prin prezentarea emisiunii ”Din Dragoste”, de la Antena 1.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





