În anul 2100, Londra, Amsterdamul şi Berlinul ar putea fi complet sub ape

În anul 2100, Londra, Amsterdamul şi Berlinul ar putea fi complet sub ape
Publicat de Bogdan Biszok la 23 aprilie 2014, 18:02

Oamenii de ştiinţă au avertizat că, dacă va continua încălzirea globală ca urmare a activităţii omului, din cauza topirii gheţarilor de la poli, în anul 2100, nivelul apei mărilor şi oceanelor va creşte cu 80 de cm.

În cazul topirii gheţarilor, se va ridica în special nivelul Mării Marmara, acoperind ţărmurile sudice al Istanbulului.
Nivelul apelor de pe Planetă a crescut cu 20 de cm din anul 1880 până în prezent. Conform teoriei susţinute de specialiştii în domeniu, din cauza încălzirii globale cauzate de om, topirea gheţarilor de la poli va determina creşterea nivelului mărilor cu 80 de cm, ceea ce va modifica forma ţărmurilor. Martin Vargic, un proiectant slovac amator, a întocmit o hartă a lumii cu nivelul apelor ridicat cu 80 de cm.

În situaţia în care acest scenariu s-ar adeveri, cele mai mari pagube le vor avea de suferit Londra, Amsterdamul şi Berlinul, ba chiar mai mult decât atât, aceste oraşe vor fi acoperite complet de ape. Cea mai mare parte a Australiei va dispărea sub ape şi vor apărea uriaşe suprafeţe mlăştinoase. În America de Nord, pădurile amazoniene vor fi, şi ele, acoperite de ape, transformându-se în Marea Amazon.

Şi Turcia este una dintre ţările ce vor fi înghiţite de ape ca urmare a topirii gheţarilor. Marea Marmara va creşte, muşcând din malurile de sud ale Istanbulului. De asemenea, se vor pierde părţi însemnate din Marea Egee şi partea centrală a Mării Negre.RADOR

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.