Potrivit DGEP, solicitarea de prezentare a unui certificat de atestare a domiciliului sau reședinței, în contextul în care informația despre domiciliu nu mai apare pe forma tipărită a CEI, contravine principiilor digitalizării și simplificării interacțiunii dintre cetățeni și administrație. În acest sens, instituțiile publice și entitățile private au obligația de a-și adapta infrastructura și procedurile pentru a integra utilizarea noilor documente electronice.
DGEP clarifică responsabilitățile privind CEI (cartea electronică de identitate)
Conform articolului 4 din Ordonanța nr. 69/2002 privind măsurile pentru operaționalizarea sistemului informatic de emitere și punere în circulație a documentelor electronice de identitate, aceste instituții sunt obligate să achiziționeze cititoare care să permită vizualizarea datelor personale stocate în CEI.
Scopul este eliminarea necesității ca titularii să prezinte documente distincte pentru confirmarea domiciliului, informație deja inclusă în format electronic.
„Cerința ca cetățenii să prezinte certificatul de atestare a domiciliului/reședinței, în contextul eliminării informației privind domiciliul din formatul tipărit al CEI, contravine principiului digitalizării și al simplificării cetățeanului cu instituțiile publice și cu entitățile private.
Sub acest aspect, subliniem faptul că obligația adaptării la noile realități tehnologice revine, în primul rând, instituțiilor publice și entităților private și, în subsidiar, cetățenilor”, a transmis DGEP, conform Economedia.
Eliminarea domiciliului din forma tipărită a CEI a avut două obiective principale: protecția datelor cu caracter personal și posibilitatea schimbării domiciliului de la distanță, fără preschimbarea actului de identitate și fără deplasarea la ghișeu. Această măsură face parte dintr-un proces mai amplu de debirocratizare și modernizare administrativă.
„Având în vedere că Statul român promovează activ reformele digitale și modernizarea serviciilor publice, considerăm că este esențial ca toate instituțiile să manifeste deschidere și responsabilitate și să-și adapteze infrastructura și procedurile de lucru în raport de noile instrumente electronice, fără a perpetua anumite cutume sau a transfera obligații proprii asupra cetățenilor”, a completat DGEP.

Numeroase instituții nu dețin cititoare pentru CEI
Reacția DGEP survine după ce a fost semnalat faptul că numeroase instituții nu dețin cititoare pentru CEI și pot verifica online doar buletinul clasic. Pentru obținerea certificatului privind domiciliul sau reședința din Registrul Național de Evidență a Persoanelor, cetățenii au la dispoziție platforma hub.mai.gov.ro, unde este necesară crearea și validarea unui cont. După validare, documentul poate fi generat direct online.
În cazul în care titularul nu poate utiliza platforma, certificatul poate fi solicitat la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor, fie personal, fie printr-un împuternicit cu procură specială, sub forma unei adeverințe privind domiciliul înregistrat în registrul național.
„Decizia eliminării domiciliului de pe forma tipărită a cărții electronice de identitate a avut în vedere, pe de o parte, argumente circumscrise protecției datelor cu caracter personal și, pe de altă parte, stabilirea unor proceduri de schimbare a domiciliului la distanță.
Această decizie a fost adoptată în continuarea demersurilor de debirocratizare și simplificare administrativă și a avut în vedere dezvoltarea și implementarea unor proceduri, astfel încât să nu mai fie necesară preschimbarea actului de identitate și implicit deplasarea cetățeanului la ghișeu”, a subliniat DGEP.
DGEP a pus la dispoziție aplicația IDplug Manager
Pentru a sprijini instituțiile publice în procesul de adaptare, DGEP a pus la dispoziție aplicația IDplug Manager, disponibilă AICI. Aceasta permite folosirea cititoarelor de carduri electronice pentru verificarea rapidă și sigură a datelor din CEI.
Până la 14 august 2025, au fost preluate peste 373.000 de cereri pentru emiterea cărții electronice de identitate, dintre care aproape 340.000 au fost deja emise.