Importurile de gaze cu crescut cu circa 20 la sută, în primele 9 luni
România a importat, în primele nouă luni ale acestui an, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,442 milioane tone echivalent petrol, cu 19,4 la sută (234.500 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
În perioada menţionată, producţia internă de gaze naturale a totalizat 6,342 milioane tep, fiind cu 2,8 la sută (181.800 tep) mai mică faţă de cea din ianuarie-septembrie 2008.
Comisia Naţională de Prognoză estimează că în 2010 producţia de gaze naturale a României va totaliza 8,55 milioane tone echivalent petrol, iar importurile 1,75 milioane tep.
Conform unor statistici al companiei British Petroleum, rezervele dovedite de gaze naturale ale României se ridicau, la finele lui 2008, la 630 miliarde metri cubi, reprezentând 0,3 la sută din rezervele mondiale.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





