Este vorba despre cererea de pensionare a procurorului Nistor Călin, fost șef interimar al DNA. Aceasta a fost aprobată în data de 8 decembrie. Trebuie menționat că Nistor Călin are doar 50 de ani.

Au fost aprobate alte 17 cereri de pensionare

Nistor Călin este unul dintre cei 18 procurori a căror pensionare a fost aprobată de CSM. Pe listă se mai află și alți procurori de la DNA, DIICOT sau PÎCCJ, inclusiv sora lui Daniel Horodniceanu, fostul șef DIICOT.

Trebuie menționat că a fost amânată cererea de pensionare a procurorului Anca Beatrice Resmeliţă, după ce a fost sancționată disciplinar de mai multe ori în ultimii ani.

Nistor Călin a fost procuror șef adjunct al DNA din 10 mai 2013, iar în perioada 11 martie – 9 mai 2013 a mai ocupat interimar functia de procuror sef al DNA după plecarea lui Daniel Morar.

De asemenea, după revocarea Laurei Codruța Kovesi, acesta preluat în 2019 conducerea instituției, ca interimar. Nistor Călin a candidat fără succes pentru ocuparea funcției de procuror șef al DNA.

Nistor Călin a încercat în februarie 2019 să ajungă procuror la SIIJ. În urma unui verdict negativ din partea comisiei care a evaluat activitatea din ultimii cinci ani a candidaților pentru posturile de execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, Nistor Călin s-a retras din competiţie.

Și-a început cariera în 1995

Nistor şi-a început cariera în 1995, când a fost pentru un an procuror la Parchetul Judecătoriei Drăgăşani, apoi timp de patru ani a fost avocat în Baroul Vâlcea.

Începând din 2000, Călin Nistor a revenit în magistratură, mai întâi tot la Parchetul Judecătoriei Drăgăşani, apoi la Parchetul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (2003-2005) şi la DNA – Structura Centrală (2006-2008).

Din ianuarie 2008 până în 10 martie 2013, Nistor a condus DNA – Structura Teritorială Piteşti, funcţie din care a fost delegat, în 11 martie 2013, în funcţia de procuror şef al DNA.