In temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia Romaniei, precum si ale art. 108 si 109 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1996, cu modificarile si completarile ulterioare,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1. – Persoanele juridice si fizice, denumite in continuare angajatori, care, potrivit legii, au obligatii de plata la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de somaj, declara lunar aceste obligatii, conform modelului prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2. – (1) Declaratia lunara se depune in termen de 20 de zile calendaristice de la expirarea lunii pentru care se datoreaza contributiile, o data cu dovada efectuarii platii acestora, la agentia judeteana pentru ocuparea fortei de munca sau, dupa caz, a municipiului Bucuresti, in a carei raza teritoriala se afla sediul social al angajatorului persoana juridica sau domiciliul angajatorului persoana fizica.
(2) Declaratia lunara se depune intr-un exemplar, inclusiv prin posta sau sistem electronic, si este, potrivit legii, documentul de evidenta ce reprezinta titlul de creanta.
(3) Declaratia lunara devine titlu executoriu la data la care creanta bugetara este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege.
Art. 3. – Nedepunerea declaratiei lunare privind obligatiile de plata la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de somaj pana la termenul stabilit, precum si completarea acesteia altfel decat conform modelului prevazut in anexa sau cu date eronate se sanctioneaza potrivit Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
Art. 4. – (1) Obligatiile de plata restante la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de somaj, declarate de angajatorii prevazuti la art. 1, se executa prin imputerniciti proprii ai Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, care poate delega aceste atributii si personalului agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca si a municipiului Bucuresti.
(2) Pentru creantele bugetare administrate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca imputernicitii prevazuti la alin. (1) sunt abilitati sa aduca la indeplinire si masurile asiguratorii.
Art. 5. – Executarea silita a creantelor bugetare administrate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca se face potrivit dispozitiilor legale privind executarea creantelor bugetare si normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la executarea silita a creantelor bugetare, emise de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale.
Art. 6. – Pe data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga Hotararea Guvernului nr. 193/1997 pentru aplicarea de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 94 din 20 mai 1997.