BERBEC În acest weekend fiecare îşi dă cu părerea, tu mizezi pe acţiune. Trebuie să găseşti un echilibru bun între relaxare şi distracţie. Sporturi distractive, ce zici de propunerea aceasta? Sâmbătă îţi stăpâneşti bine pornirile şi emoţiile. O veste sau o întâlnire îţi aduce aminte de un episod nu prea plăcut din trecut. Duminică eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine.

TAUR Sâmbătă, la cumpărături, respecţi o disciplină impusă şi faci ceva economii. Duminică nu te lua după bârfe şi intrigi. Vezi în ce măsură evenimentele te afecteză personal şi… distrează-te! Ai timp, in sfârşit, în acest weekend să stai de vorba îndelung cu prieteni pe care nu i-ai vazut de mult şi pentru care eşti gata să pui masa. Poţi face mici schimbări, acasă, scurte vizite, loco, însă nu te aventura să pleci la munte.

GEMENI Weekend echilibrat, îţi faci planuri de viitor, pentru ce a mai rămas din iarna aceasta ciudată și pentru primăvară şi ai timp şi de distracţie. O convorbire la mobil poate să-ţi facă probleme dar nu te enerva degeaba: „vreme trece, vreme vine!” Cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, o să evitaţi neplăcerile. Duminică întâlneşti pe cineva, aproape din întâmplare, o nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi.

RAC Solo, îţi plângi de milă că nu găseşti pe nimeni care să te înţeleagă, iar duo protestezi la fel de tare că eşti doar o remorcă şi că nu iei tu deciziile. Treburi de weekend ale Racului! Depăşeşti planul, la cheltuieli, dar nu ştiu dacă este de bine, sau de rău. Sâmbăta îţi este favorabilă, dar nu trebuie să-ţi supraapreciezi forţele. Duminică este dedicată micilor aranjamente în camera, căminul, apartamentul, casa, vila, palatul tău. Unde locuieşti!

LEU Păstrează-ţi secretele cu grijă şi gelozie. Dar nu uita că cei dragi merită încrederea ta. Sigur, poţi să le spui o variantă care te avantajează! Weekend plăcut, dar nu pleca la drum lung! Nu-ţi face griji inutil, viitorul îţi este favorabil! Trebuie doar să treci peste criza din perioada acestui weekend – o mică criză existenţială – de identitate şi pasaj. Trebuie să realizezi că orice zi este o zi care se va juca chiar dacă nu eşti pregătit.

FECIOARĂ Zi calmă de weekend, cumpărături, plimbare prin mall, un prânz bun. Nu se întâmplă nimic negativ, dar oamenii şi evenimentele nu sunt la înălţimea standardelor tale! Ce vrei, ghinion! Cumpărăturile sunt fructoase ori se dovedesc foarte plăcute. În această perioadă poţi să îmbini plăcutul cu utilul. Evită nerăbdarea şi graba, mai ales sâmbăta. Duminică, stelele te favorizeaza in achizitionarea unor obiecte de imbrăcaminte de sezon pe care o să le porţi cu placere, pentru că iţi stau bine.

BALANŢĂ Sâmbătă dimineața ai ceva de împărţit, de pus la punct, cu cineva apropiat, din familie sau din anturaj. Nu te repezi, aşteaptă să se clarifice lucrurile, nu transforma incidentul într-un scandal! Atenţie mare la ce spuneţi şi mai ales cui spuneţi. Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar să nu te implici total. Duminică, norocul iti este prietenul cel mai bun, care te ajuta să treci peste obstacole si dificultaţi fara sa faci prea mult efort.

SCORPION În acest weekend ai vrea să faci o mulţime de lucruri. Dar trebuie să te limitezi doar la cele mai urgente! Sâmbăta poate aduce unora dintre nativi şi o ocazie, un prilej. Nu te implica în conflicte deschise cu Gemenii sau Berbecii. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Duminică poate la un film, dar nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni! Duminică seara se poate să ai de luat o decizie.

SĂGETĂTOR Sâmbătă poți finaliza în condiţii bune promisiunile care ţi-au dat atâta bătaie de cap. Poziţia lui Venus indică prieteni noi şi petreceri reuşite. In acest weekend probabil că trebuie să faci ceva cumpărături. Duminică, posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe. În registrul mediu spre neinteresant. Nimic foarte important nu pare că se întâmplă în această perioadă!

CAPRICORN O veste te interesează. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă sunt de la televizor. Uneori, adeseori poate, Capricornii ascultă pe primul venit fără să mai verifice. Reflecteaza cui prodest (cui foloseşte) toată ingineria asta şi nu vei cădea în cursă. Duminică seară, stai puţin, fă-ţi un ceai şi gândeşte-te – gândeşte-te la tine… Ai uitat visurile tale – preocupat mereu de problemele cotidiene.

VĂRSĂTOR În acest weekend e indicat să te odihnesti si să-ţi menajezi sănătatea. Relaxare, somn suficient, puţină mâncare, dar de calitate, evită stresul! Este, de asemenea, o perioadă favorabilă pentru afacerile şi reuniunile de familie. Singurul aspect negativ se referă la risc – atenţie la incidente, poate chiar accidente. Duminică, din nou ai de ales intre mai multe posibilităţi si ca intotdeauna te pierzi în analize utopice şi procese de conştiinţă.

PEŞTI Sâmbătă ai o dorinţă acută să depăşeşti şi să ai succes în faţa altora. Trebuie să demonstrezi că eşti valoros, dar alege-ţi cu prudenţă modalităţile de parvenire. Nu doar scopul contează! Sâmbătă, informaţiile contradictorii creează dileme. Duminică, lucruri aproape fără importanţă, detalii cotidiene iţi vor arăta că eşti un norocos şi un rasfăţat în cursa vieţii. Pe total, aproximativ doua zile bune.