Horoscop 3 aprilie 2019. 

BERBEC Ai unele probleme personale şi de familie – simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă asupra problemei. Mai aşteaptă puţin şi poţi găsi ce cauţi! Ai început o perioadă de încercări, efort sporit, sau eşti solidar cu cineva în această situaţie. Nu te grăbi, nu te repezi, sorţii sunt de partea ta. Astăzi încearcă să te relaxezi, un pic!

TAUR Te pregăteşti de sezonul cald, dar unii colegi sunt deja în deplasări şi te tot sună pe mobil în legătură cu sarcini de serviciu. Fii politicos, dar nu naiv, nu poţi ţine locul tuturor! Astăzi nu prea ai soluţii, îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă a problemelor. Ai de luat decizii personale, importante, dar şi de familie şi simţi nevoia să le discuţi cu cineva.

GEMENI Astăzi poţi îmbina simţul practic cu creativitatea, imaginaţia. Îndreaptă-te către activităţi care nu cer spirit de competiţie gen „provocari” şi „clasamente”. Alea sunt pentru cei care vor să fie duși de nas! O zi favorabilă mai ales pentru nativele zodiei. O parte dintre nativii din zodia protejată de Venus poate pleca, însă, într-o călătorie, poate pentru începutul de concediu, stelele sunt binevoitoare.

RAC Fii iscusit şi recicleză, reactivează, unele proiecte, idei din trecut. Dacă s-au dovedit valabile atunci, sunt bune oricând! Poate doar câteva modificări, tehnologia evoluează, omenirea, nu! Ai ceva de spus şi insişti mereu, pentru că ai dreptate! Expresivitatea, comunicarea ta, câştigă în originalitate şi astăzi atrage atenţia anturajului, familiei. E o zi fastă, foloseşte-o!

LEU Evită enervare şi stresul, chiar dacă auzi o bârfă răutăcioasă despre tine. Primăvara amplifică intrigile, este un fenomen ciudat, dar nu ţările de la tropice au cele mai multe telenovele? Eşti gata să-ţi asumi unele riscuri ca să obţii o stabilitate profesională mai mare. Dar, vorba proverbului, „nu da vrabia din mână”! Încearcă să iei informaţii mai multe, cu discreţie! Astăzi ai relativ noroc şi în dragoste şi in afaceri, dar afaceri care privesc comunicarea, in general!

Horoscop 3 aprilie 2019. 

FECIOARĂ Dacă este să cumperi îmbrăcăminte de sezon sunt indicate numai inul şi bumbacul. Dacă este să faci noii prietenii, ia informaţiile necesare, dar nu de pe reţele. Calitatea contează! Ai o îndoială asupra drumului pe care l-ai ales. Risipeşte grijile, stelele indică că ceea ce ai hotărât este benefic pentru tine. Calea este grea, desigur, dar şi răsplata, pe măsură!

BALANŢĂ Evită disputele, discuţiile în contradictoriu. Te obosesc degeabă, nu rezolvi nimic. Treci printr-o perioadă în care eşti nervos, dar nu convingător. Taci şi zâmbeşte, cu gura închisă! O discuţie cu cineva din jurul tău, familie, te tulbură profund. Reflectezi că lângă tine, neştiute, se întâmplă multe şi că fiecare are secretul lui. Încearcă să dai ajutor şi fii discret!

SCORPION Ai veşti despre un proiect profesional. De obicei, eşti informat că totalul cheltuielilor întrece cu mult bugetul iniţial! Astăzi te stăpâneşti cu greu în faţa vitrinelor, ai dori să cumperi tot! Puterile primăverii, spiritele aerului, îţi deschid o cale către succes. Domeniul sentimental este favorizat de stele! Te afli sub protecţia binevoitoare a stelelor care te favorizeaza cu idei noi şi indrazneţe.

SĂGETĂTOR În ultimul timp întâmplările şi evenimentele s-au bulucit în viaţa ta şi tu ai ripostat automat, fără multă gândire. Astăzi a venit timpul să-ţi faci un plan, să analizezi şi să sintetizezi!
Eşti în plină formă şi cu un tonus bun. Ai nevoie de toate forţele tale, pentru că eşti în situaţia de a trece un prag important. Conjunctura îţi este favorabilă, îndrăznește!

Horoscop 3 aprilie 2019. 

CAPRICORN Astăzi stelele îţi sortesc o întreagă telenovelă, cu bârfe suculente şi intrigi meseriaşe. Dacă îţi place genul nu poţi decât să savurezi momentul, dacă nu, ziua, oricum, trece repede!
Îţi plac paradoxurile şi te joci cu situaţii extreme. Atâta timp cât este vorba despre alţii, eşti dispus să rişti! Astăzi ai de dat un răspuns, dar nu te grăbi, analizează cu atenţie. Profesional dar şi personal treburile par să meargă ceva mai bine.

VĂRSĂTOR Un prieten are mare nevoie de ajutor. Vorbeşte cu el, stai în preajma lui, are nevoie de solidaritate umană şi de sprijin prietenesc. Sigur că banii rezolvă, dar de obicei, nu totul! Vitalitatea şi calmul tău atrag! Ai o zi bună şi se vede de departe. Ai dori să faci o mulţime de schimbari, dar toate au ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii tale şi nu ai banii necesari!

PEŞTI O laudă, sau o situaţie favorabilă te fac să speri într-o îmbunătăţire a drumului carierei tale. Profită şi cere şefului o favoare, dar să nu fie o mărire de salariu, ci ceva legat de muncă, de condițiile ergonomice! În duo, ai o zi excelentă, te înţelegi ca Adam şi Eva înainte de şarpe. Solo fiind, încă îţi cauţi “jumătatea”…

Horoscop 3 aprilie 2019. 

Te-ar putea interesa și: