BERBEC  Astăzi este momentul să iei o pauză de relaxare şi să faci pe placul celor din jur, a celor dragi. În primul rând celor dragi, dar şi celor mici! Ai toate şansele sa nu te faci înţeles, asta spus diplomatic. Asta înseamnă la Berbeci că astăzi nu prea suportă autoritatea, şefii de orice fel ar fi, partenerul de viaţă mai în vârstă, părinţii. Astăzi nu lua nici o decizie importantă, eşti pe cale să te grăbeşti şi cine se grăbeşte – greşeşte!

TAUR Eşti tensionat, ai probleme şi dai impresia unei persoane distrate, distante, lipsită de empatie. Nu te aştepta la cine ştie ce cuvinte de laudă din partea şefilor sau de aprecieri de la anturaj. Nimeni nu zice nimic pentru că mai tot zodiacul este lovit de vreme şi vremuri, şi te bucuri de o relativă înţelegere pentru lenea ta cea mare. De astăzi, cu o configuraţie favorabilă, începi să te simţi mai bine şi să te frămanţi mai puţin. Fii mai atent la forma fizică!

GEMENI  Ai o veselie de zile mari! În ciuda problemelor, ai o dorinţă de plimbare, de muzică, de vorbe cu prietenii. Dă curs acestor porniri, din ele se constituie starea de bine şi de sănătate! Nu încerca să suceşti ceva capete, la propriu sau la figurat, pentru că o să provoci doar scandaluri, decepţii şi gafe. Bârfe şi intrigi cât cuprinde mai ales pe seară, la un ceai cu rom. Nu te băga prea mult în viaţa altora, şi nu comenta, nu exagera inutil. Totusi, o veste buna, chiar foarte buna !

RAC   Azi trebuie să foloseşti orice prilej de socializare. Acorzi multă atenţie celor din jur, veghezi ca fiecare să se simtă bine şi chiar faci mici cadouri, fără niciun motiv! Pentru tine familia este patria cea mică, iar patria este familia cea mare. Este vremea muzeelor şi a volumelor prăfuite, a anticariatelor şi a descoperirilor de parade de modă şi de ţinute deosebite. Lasă totul în urma ta spune Neptun, începe să trăieşti cu adevărat şi transformă-ţi pasiunea în profesie. Pentru că tu nu poţi să faci ceva dacă nu-ţi place cu adevărat!

LEU   E o zi bună pentru ca să faci bilanţul şi să faci mici rectificări la bugetul personal. Se apropie cheltuielile de sezon rece şi trebuie să ai rezerve. Astăzi te simţi bine, după o perioadă obositoare! Cu patronul tău cel fierbinte, Soarele mişcându-se convenţional prin zodia Balanței ai noroc în afacerile cu bani puţini, sau cu banii altora, sau într-un domeniu în care afacerile cu mărfuri de volum mic ocupă un loc important. Dacă stai cu chirie şi vrei să găseşti o căsuţă şic, sau un apartament pe cinste, acum este momentul.

FECIOARĂ Primeşti dovezi de iubire. Dar spiritul tău analitic nu se poate abţine să nu înregistreze absenţele şi notele false. Ai ce bârfi cu prietenele, este inofensiv şi plăcut! Activităţile legate de speculaţiile financiare sau comertul cu amanuntul nu sunt avantajate, doar este marţi, trei ceasuri rele. Un incident neplăcut în a doua parte a zilei poate fi evitat cu prudenţă şi respectarea regulilor, mai ales de circulaţie. Strălucesti într-un grup, sau te bucuri de un eveniment social deosebit. Un Taur şi/sau un Săgetător te ajută să treci o cumpănă.

BALANŢĂ O zi plăcută, echilibrată. Oferă-ţi o mică pauză, doar una scurtă. Poate la un film, sau o cafea cu o prietenă şi cu vorbe multe. Seară plăcută, relaxantă, cu familia sau prietenii! O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Sănătatea este la cote modeste, eşti obosit, totuşi nu trebuie să te alarmezi. Spaţiile largi te aşteaptă: în natură şi în viaţa proprie. Trebuie să ai mai multă încredere în fortele proprii şi să nu ceri ajutor decat cand este absolut necesar. Aşa poți să eviţi refuzurile şi decepţiile.

SCORPION Ai imaginaţie, ceea ce îţi deschide noi drumuri profesionale. Te-ai cam plictisit de lentoarea cu care se întâmplă lucrurile. Astăzi ai şansa să accelerezi activitatea. Mici plictiseli alungate cu o carte, da, cu o carte! Evită televizorul şi ştirile catastrofice, care nu te interesează, de fapt. Nu accepta discuţii cu necunoscuţii, mai ales dacă sunt evident membrii unei secte. Atenţie la alergii! Se poate să primești scurte vești neaşteptate de la membrii familiei şi/sau de la prieteni.

SAGETATOR   E cam furtună pe meridianul tău! Eşti nervos şi cu capsa pusă, dar reuşeşti să rezişti cu brio unei tentaţii. Seducţia lucrurilor care îţi trebuie neapărat e doar o strategie de consumism! Spiritul de întreprinzător care te caracterizează te face să iei o decizie care va fi mult discutată în familie şi de prieteni. Pentru un procent din Săgetători o realizare notabilă în a doua jumătate a zilei. Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căuta să te şi distrezi. Atenţie la regimul alimentar şi la viroze. Se profilează, sunt veşti despre o realizare care te bucură în mod deosebit.

CAPRICORN Astăzi eşti bine! E o urmare satisfacţiei de a respecta programul personal. Eşti un perfecţionist şi lucrurile făcute bine, la timp îţi dau o stare de siguranţă, de control asupra timpului. Ziua de astăzi îţi este favorabilă, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Trebuie să eviti discuţiile în contradictoriu cu persoanele din Taur sau Berbec. Nu da din mână vrabia pentru cioara de pe gard. Trebuie să ai mai multă încredere în propriile forţe şi să încetezi să căutaţi perfecţiunea absolută. Oricum, ori nu există, ori nu serveşte la nimic !

VĂRSATOR   Conjunctura îţi amplifică domeniul comunicării, arta de a te face plăcut! Îşi găseşti mulţumirea şi echilibrul în dovezile de solidaritate și prietenie pe care le faci şi îţi sunt oferite. Este o perioadă favorabilă celor care caută să se afirme sau doresc o situaţie profesională mai bună. Această zi face să-ti crească energia, ceea ce se traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Poţi să primesti un cadou neaşteptat sau o întâlnire neanunţată cu o persoană dragă. Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.

PEŞTI Azi eşti ca un peşte în apă, sau în acvariul în care îţi desfăşori programul obişnuit de marţi. Spiritul tău ludic se manifestă şi prin implicarea ta într-o mulţime de farmazonerii suculente, intrigi tainice şi comploturi vesele. Este, de asemenea, cea mai bună perioadă pentru lămurirea afacerilor de familie. Bani şi iar bani. Te obicei te gândeşti la ei mai ales dacă nu-i ai. Şi tu eşti un gânditor, un mare filozof, aşa că te gândeşti tot timpul la bani. Astăzi, însă, mai mult cheltuieşti, că doar este și asta o îndeletnicire cu bani, nu?!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și: