BERBEC   Astăzi ai relaţii armonice, bune, cu cei născuţi în semne de foc şi aer şi nefavorabile cu semnele de pământ şi apă. Energia, entuziasmul şi buna dispoziţie sunt coordonatele zilei de azi! Poate unde eşti şi cu gândul departe. Pe de altă parte nu vezi nici o soluţie pentru tine, familia ta, ţară, în general. Este adevărat, ai dreptate. Dar nu uita că timpul trece, anotimpurile se schimbă, iar schimbarea vine întotdeauna cu un amănunt, cu un prim semn. Caută-ţi în gânduri, în activitate, în relaţiile tale care ar putea să fie simbolul acestui prim semn. Este vremea schimbării şi trebuie să faci parte din ea.

TAUR   E foarte cald, dar pentru tine e bine. Zi plăcută, dedicată lucrurilor obişnuite, cu aspecte favorabile. În special domeniul relaţiilor umane este avantajat, poţi stabili contacte folositoare.

Astăzi eşti în armonie cu tine, te înţelegi şi te simţi bine în pielea ta. Asta fără să fii egoist, sau agresiv. Pur şi simplu este una dintre zilele acelea în care te simţi bine. Nici foşgăiala şi cacofonia cotidiană nu te mai impresionează şi începi să înţelegi de ce spunea poetul: “de te-ndeamnă, de te chiamă – tu rămâi la toate rece!” Reuşeşti să faci chiar un export de echilibru către cei din jur şi stabileşti un pact trecător de armonie cordială.

GEMENI  Astăzi ai părerea ca toata lumea are ceva de împărţit cu tine. Adevărul este că nu te poţi concentra din cauza grijilor. Zâmbeşte, concentrează-te şi încearcă să rezolvi problemele pe rând. În privinţa meseriei sau profesiei ştii că traversezi o perioadă mai dificilă, nu trebuie să ţi-o spună astrele. Astăzi trebuie să continui, din nefericire, cu aceleaşi date şi metode. Adică să te complaci în a munci foarte mult cu salariul tău, da, cel pe care îl ai. Nu sunt de vină stelele pentru această situaţie! Astăzi rezervă-ţi cel puţin o oră ca să cauţi o rezolvare a situaţiei tale financiare, care, drepţi să fim, este un dezastru. Caută un “second job” sau încearcă să valorifici obiectele care nu-ţi mai trebuie.

RAC  Trebuie sa te bazezi pe propriile forţe şi să faci planuri serioase, poate chiar să te gândeşti la un nou drum in viaţă. Mai lasă convenienţele şi nu te mai zdrobi să placi tuturor! Nu este o zi in care sa faci schimbari esentiale. Zi favorabilă călătoriilor scurte, evenimentelor sociale şi artistice. Nu fă promisiuni, nici nu aştepta propuneri. Totuşi, o veste bună! Un prilej excelent sa pui la punct unele probleme minore legate de casa, camin, familie, sau proprietaţi. Din genul care te supără, dar amâni mereu rezolvarea lor, tocmai pentru că sunt minore.

LEU  Nu ai linişte pentru ca eşti în urmă cu unele treburi şi nici bani nu prea ai. Drept pentru care îţi cam ploua în gânduri. Chiar nu merită! Mâine este o nouă zi, mereu este o nouă zi! Cooperarea cu noii tai parteneri sau cu cei din anturaj incepe să-şi arate dividentele. Atmosfera de la serviciu, sau unde activezi, este aproape cordială şi îţi oferă suportul să te ocupi de probleme şi proiecte mai importante. Evită să te abaţi de la linia autoimpusă. O zi placută, bine aspectată sentimental. Favorurile stelelor se îndreaptă spre familie. Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale. Fii convenţional in noile relaţii cu cei care doresc sa-ţi devină prieteni.

FECIOARĂ  Ceva nervi din cauza unor tensiuni în anturaj. Situaţie pe care trebuie să o rezolvi cu diplomaţie şi să treci mai departe. Nu te repezi să tragi concluzii după bârfe, zvonuri şi intrigi! Astăzi trebuie să fii mai vigilent şi mai pe fază decât de obicei ca să eviţi o inexactitate, o pierdere, să uiţi ceva important. Aspectele negative sunt în casa banilor şi a proprietăţilor şi în cea a prietenilor şi a relaţiilor sociale – aşa că trebuie să-ţi îndrepţi atenţia şi să-ţi pui abilităţile la încercare pe aceste domenii. Pe de altă parte ai posibilitatea să te relaxezi şi să te odihneşti, să te simţi bine – este o perioadă de timp când aspectele lui Venus cu Marte te fac mai drăgălaş şi iubăreţ tare de tot.

BALANŢĂ  Cosmosul te protejează. Cei din jur, nu! Se poate spune, dupa conjunctură, că te bucuri de o zi întreagă de evenimente favorabile, în sensul că nu o să ai niciun necaz foarte mare! Astăzi poţi întâlni o oarecare opoziţie într-o problemă. Nu reacţiona imediat, pentru că situaţia se poate rezolva de la sine.  Aspectele horoscopului tău de azi nu contrazic direcţia generală de dezvoltare a viitorului!

SCORPION Eşti bine privit de stele astăzi. Dacă ai ceva sentimental mai greu de rezolvat, încearcă acum, poate vei obţine un rezultat. Ori la bal, ori la spital! O veste interesantă pentru tine. O decizie se impune şi timpul a început să vină. Nu este nici o grabă, configuraţia care te avantajează în luarea unor decizii înţelepte şi profitabile se întinde pe o perioadă mai lungă de timp. Dar trebuie să te gândeşti la deciziile pe care trebuie să le iei şi la modul în care acestea trebuie să prindă viaţă. Domeniul de aplicare sunt în primul rând afacerile şi relaţiile de afaceri, dar şi prietenii şi duşmanii ştiuţi şi neştiuţi. Schimbarea este necesară şi face parte din măsurile sigure şi verificate de supravieţuire.

SĂGETĂTOR  Nu încerca astăzi să joci teatru, nu te mai juca cu propria imagine, dai impresia unei persoane nesigure si instabile. Ai multe pe cap, dar nu uita familia, pe cei dragi şi apropiaţi.O vorbă, un telefon sau o informaţie iţi aduce o veste bună, dar de care erai ca şi sigur. A doua parte a zile este si mai convingatoare in presupunerile tale. Rămâne doar să spui: am zis eu! Ziua este nefavorabilă dacă eşti în călătorie şi favorabilă dacă eşti acasă. Sună ca „iarna nu-i ca vara”, dar la fel ca sintagma referitoare la diferenţa dintre cele două anotimpuri, este la fel de adevărată. Sfatul stelelor este, dacă eşti în ţară şi mai precis în capitală, să eviţi întâlnirile cu partenerii de afaceri, cu colegii şi prietenii, sub diferite motive. În schimb tot ceea ce ţine de familie, dragoste şi anturajul apropiat sunt foarte bine aspectate.

CAPRICORN   Evită astăzi avocaţii, procurorii şi judecătorii… şi orice document, lucru, vorbă, faptă sau gest care pot avea o implicaţie sau un aspect din domeniul legal sau al jurisprudenţei! Astăzi este ziua în care stelele te avantajează să termini proiecte sau acţiuni care au fost amânate, reprogramate sau întârziate. Sau, cel puţin să faci paşi esenţiali către finalizarea proiectelor. Se apropie o perioadă mai frivolă, şi stelele din nou sunt favorabile călătoriilor şi distracţiilor, vai, aşa de plăcute dar care consumă aşa de mult timp. Nu lăsă pe mâine cînd poţi să laşi pe poimâine, dar la un moment dat lucrurile se aglomerează şi intri în criză de timp, ceea ce îţi este specific.

VĂRSĂTOR  Nu lua şi nu da bani cu împrumut, pentru că aşa se strică prieteniile. Nu fi naiv, se pare că cineva apropiat te foloseşte drept bancomat! Ziua de astăzi este, pentru tine, o perioadă plăcută şi complicată, în acelaşi timp. Poate fi chiar o perioadă numai plăcută, dacă vei amâna tot ce pare complicat şi neconfortabil pentru mai târziu. Toată perioada este sub semnul lui Saturn, retrograd în Capricorn, care întârzie lucrurile, dar le face mai consistente, importante şi rezistente. Emoţiile tale sunt pastelate iar poziţia relativă dintre Venus şi Marte arată, mai ales în a doua parte a intervalului, un interes crescut pentru amor.

PEŞTI  Astăzi, „numai cine nu munceşte nu greşeşte”. E o scuză bună pentru faptul că te comporţi ca Dorel, sau cetăţeanul european „standard sucker”. „Săracii cu duhul” au, însă, noroc la dragoste!

Astăzi – nimic notabil nu pare a se întâmpla. Mai puţin faptul că un membru drag al familiei tale este pe cale să-şi descopere un nou talent, poate o nouă achiziţie, o noutate, în orice caz. Lucrurile pot să evolueze în viitor benefic, dacă tu nu iei lucrurile uşor şi în râs. Sentimentele profunde şi dorinţele ascunse sunt obiectul muncii tale în perioada menţionată. Din exterior (al tău şi al familiei) vine un bombardament de informaţii. Aproape toate false, fii fără grijă şi pregăteşte-te de o nouă zi!

Te-ar putea interesa și: