"Poziţia Franţei este că imediat ce Spania va considera că are nevoie de un plan, nu avem nici un motiv să-i impunem condiţii care vor adăuga şi mai multă austeritate la austeritate, în condiţiile în care Spania face toate eforturile necesare", a afirmat liderul francez.

În ultimele luni, mai multe ţări au opinat că orice ajutor financiar pentru Spania trebuie însoţit de "condiţii stricte" în materie bugetară şi de aplicarea unor reforme structurale.

"Numai Spania trebuie să decidă asupra oportunităţii de a solicita un plan şi asupra momentului când va alege să facă acest lucru", a mai precizat Hollande, reamintind că Madridul încă nu a formulat o astfel de cerere. El a mai afirmat că la acest Consiliu European "cazul spaniol nu a fost evocat deloc", dar "ar putea fi luat în discuţie în cadrul Eurogrupului", la reuniunea de pe 12 noiembrie.

În altă ordine de idei, Hollande a cerut ca statele afectate de ratele ridicate ale dobânzilor să fie eliberate cât mai repede de această povară.

Mai multe surse europene au acreditat în ultimele zile ideea că guvernul de la Madrid, care până în prezent a refuzat să ceară oficial un ajutor european, ar urma să formuleze o asemenea cerere la sfârşitului lui octombrie sau la începutul lui noiembrie.
Sursa: Agerpres