Astfel, colecţia The New Mix include, de exemplu, o bustieră albă din bumbac aproape identică cu una prezentă în colecţia de primăvară 2013 a casei Balenciaga – purtată de actriţa Kristen Stewart la premiera filmului "On The Road". Diferenţa de preţ este uriaşă, topul H&M costând 19,95 de dolari, în timp ce cel de la Balenciaga costă 1.535 de dolari, potrivit dailymail.co.uk.

La fel se întâmplă cu o rochie scurtă cu bretele, care are un decolteu din plasă, similară cu o rochie prezentă în colecţia de primăvară Celine, diferenţele de preţ fiind iarăşi notabile, 24,95 de dolari pentru ţinuta H&M, faţă de 3.250 – rochia Celine.

De asemenea, o versiune similară a unei bluze Kenzo imprimată cu imaginea unui tigru (255 de dolari) se regăşeşte în colecţia H&M.

 Însă H&M nu a ascuns niciodată faptul că "vânează tendinţe", dorind să ajungă la un public cât mai larg, pe o piaţă extrem de competitivă.

Recent H&M a apelat la Beyonce pentru noua imagine a colecţiei de vară, artista americană implicându-se şi în designul acestor modele.

H&M a fost fondat în Suedia în 1947 şi este listat la NASDAQ OMX Stockholm. H&M are peste 2.600 de magazine pe 47 de pieţe, inclusiv unităţi deschise în sistem de franciză.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: