Hidroelectrica demarează retehnologizarea Centralei Hidroelectrice Stejaru: Un proiect de importanță strategică

Hidroelectrica demarează retehnologizarea Centralei Hidroelectrice Stejaru: Un proiect de importanță strategică

SURSA FOTO: Dreamstime - Hidroelectrica semnează contractul pentru retehnologizarea Centralei Hidroelectrice Stejaru

Publicat de Corina Chiriac la 13 octombrie 2025, 12:35

Pe 10 octombrie, Hidroelectrica a semnat, la Neamț, contractul pentru retehnologizarea Centralei Hidroelectrice Stejaru (CHE Dimitrie Leonida), unul dintre proiectele strategice majore ale companiei, vizând modernizarea hidroagregatelor HA1–HA4 și a instalațiilor centralei pentru creșterea eficienței și siguranței energetice.

Hidroelectrica semnează contractul pentru retehnologizarea Centralei Hidroelectrice Stejaru

Pe 10 octombrie, Hidroelectrica a încheiat oficial contractul pentru lucrările aferente proiectului „Retehnologizare CHE Stejaru – HA1÷HA4 și instalații centrală”, marcând unul dintre cele mai importante angajamente de investiții din cadrul companiei.

Valoarea contractului, fără TVA, se ridică la 97.486.604,81 euro și a fost încredințată Societății de Servicii Hidroenergetice HIDROSERV SA. În cadrul proiectului, aceasta va coopera cu mai mulți subcontractanți: Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice, General Design Tech, Compania de Consultanță în Energie și Mediu S.A., Hydro Proiect Invest, Electromontaj, Nibaco și Electromontaj Carpați S.A.

”Ne bucurăm că lucrările vor fi realizate de Hidroserv, subsidiara noastră, ceea ce ne permite să asigurăm un nivel ridicat de calitate și profesionalism. Prin acest proiect, dorim să confirmăm consecvența companiei în direcția modernizării patrimoniului Hidroelectrica și a consolidării capacității interne de execuție, prin realizarea unui număr cât mai mare de lucrări cu forțe proprii.

Retehnologizarea centralei de la Stejaru este un proiect de importanță strategică în care am investit multă muncă, dedicare și resurse. Considerăm că, prin semnarea acestui contract, facem un pas semnificativ în consolidarea unora dintre cele mai importante capacități de producție din portofoliul companiei – un obiectiv asumat față de clienții și investitorii noștri” – a declarat Bogdan Badea, Președintele directoratului Hidroelectrica.

Hidroelectrica
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Proiectul va fi finanțat integral din resursele proprii ale Hidroelectrica

Alegerea câștigătorului contractului s-a realizat printr-o licitație deschisă, urmând criteriul „cel mai bun raport calitate-preț”, în conformitate cu prevederile legale aplicabile achizițiilor sectoriale (Legea nr. 99/2016).

Proiectul vizează actualizarea și retehnologizarea integrală a hidroagregatelor HA1–HA4 și a instalațiilor centralei, cu scopul de a îmbunătăți eficiența energetică, de a asigura funcționarea sigură a echipamentelor și de a prelungi durata lor de utilizare. Implementarea lucrărilor este programată pe o perioadă de 66 de luni.

Centrala Hidroelectrică Stejaru, denumită și „CHE Dimitrie Leonida”, se află în județul Neamț și face parte din complexul hidrotehnic de pe râul Bistrița, fiind recunoscută ca un punct important în evoluția tehnologică a sectorului energetic din România.

Procesul de retehnologizare va acoperi toate etapele esențiale, de la proiectare și livrarea echipamentelor, până la montaj, testarea funcțională și supravegherea performanței după finalizarea lucrărilor.

Hidroelectrica se află în fruntea producătorilor de energie regenerabilă din România, administrând un ansamblu de 188 de hidrocentrale cu o capacitate totală de 6,4 GW, alături de parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalați.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.