Simona Halep (3 WTA) a învins-o pe Jennifer Brady (49 WTA) la Australian Open 2020. În următoarea partidă, Simona Halep va juca cu Harriet Dart (23 de ani, 173 WTA), care a avut nevoie de 3 ore pentru a câştiga meciul ei din turul I de la Australian Open 2020.

Harriet Dart a ajuns pe tabloul turneului din calificări, după ce a trecut, pe rând, de: *Kostova (196 WTA): 6-4, 6-1 *Gibbs (124 WTA): 6-2, 6-3 *Gatto-Monticone (151 WTA): 6-1, 6-3. În turul I, Dart a avut un meci pe viaţă şi pe moarte cu japoneza Misaki Doi (82 WTA), decis după aproape trei ore: 2-6, 6-4, 7-6. De-a lungul carierei, ea a avansat cel mai mult până în turul III al unui Grand Slam, la Wimbledon 2019.

Halep și Dart se vor întâlni cel mai probabil joi

Simona Halep şi Harriet Dart vor juca, în premieră, în circuitul WTA şi, cel mai probabil, meciul lor va fi programat pentru joi.

În clasamentul mondial, cea mai bună poziţie ocupată de Dart a fost locul 121 mondial, unde a ajuns în ianuarie 2019. Harriet Dart a jucat ultima dată cu o româncă la 22 septembrie 2019, în calificările de la Taşkent, unde a învins în duelul cu Ana Bogdan, scor 3-6, 6-3, 6-3.

Amintim că Simona Halep ca avut un meci dificil la debutul de la Australian Open. Simona Halep a învins-o pe oponenta sa cu 6-1. Însă, în timpul meciului s-a dezechilibrat și a căzut. În căzătură, Simona s-a sprijinit în mână și s-a lovit la încheietură. La finalul game-ului a cerut un time-out medical și a avut nevoie de interveniția medicului.