Guvernul României are mai nou un obiectiv important, acela de a atrage investiții de două miliarde de euro în sectorul bateriilor în următorii cinci ani, pentru a dezvolta această industrie la nivel național. Vestea a fost anunțată joi de premierul Nicolae Ciucă.

Plan important al Guvernului anunțat de Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a participat la semnarea unui memorandum între Guvernul României, prin Ministerul Economiei și Ministerul Educației, și EIT InnoEnergy, motorul inovației pentru energie sustenabilă susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), instituție a Uniunii Europene. Prin acest memorandum se va realiza o strategie națională pentru baterii. Practic, memorandumul conturează angajamentul de a crea o nouă rețea de formare și educație care va perfecționa sau recalifica aproximativ 20.000 de persoane în acest domeniu, în următorii patru ani.

Conform unui comunicat al Guvernlui, în România va fi lansată Academia Alianței Europene pentru Baterii (EBA), un program de referință conceput pentru a perfecționa forța de muncă din întregul lanț valoric european al bateriilor. Programul va pune un accent deosebit pe regiunile care beneficiază de Fondul European pentru o tranziție justă, (Dolj, Gorj, Mureș, Hunedoara, Prahova și Galați). În plus, se vor forma parteneriate cu mai multe universități din România pentru a introduce noi programe de licență și masterat pentru studenți.

Premierul României speră la investiții de două miliarde de euro

„Guvernul României este orientat spre dezvoltare, inclusiv în proiecte legate de economia circulară care pot atrage investiții și genera noi locuri de muncă. Obiectivul nostru este să atragem investiții de cel puțin două miliarde de euro în sectorul bateriilor în următorii cinci ani, iar semnarea acordului cu EIT InnoEnergy este un pas în aceasta direcție. Dorim să pregătim forța de muncă în sectorul bateriilor pentru a atrage mai ușor investiții. Expertiza de care vom beneficia și intrarea în Academia Alianței Europene pentru Baterii (EBA) sunt importante oportunități și pentru universități precum cele din Petroșani, Pitești, Craiova sau Galați, care pot folosi un curriculum european de pregătire”, a anunțat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Mai mult, memorandumul de înțelegere va promova, de asemenea, utilizarea platformei de investiții în afaceri, unică pentru principalele părți interesate de accelerarea proiectelor în domeniul bateriilor.

„Până în 2025, proiectele legate de baterii vor crea între trei și patru milioane de locuri de muncă directe și indirecte, ceea ce înseamnă că aproximativ 800.000 de lucrători din Europa vor fi recalificați și perfecționați cu expertiză specifică bateriilor. Este nevoie de un efort considerabil și sunt încântat de faptul că Academia EBA a reușit să răspundă cu succes nevoilor de formare în țări precum Franța, Spania, Ungaria, iar acum și România. Pentru a crea o lume mai sustenabilă, îmbunătățind în același timp securitatea energetică europeană, trebuie să construim capacitățile, competențele și investițiile în inovare care să ne permită să realizăm acest lucru”, a declarat Diego Pavía, CEO EIT InnoEnergy.