De la 31 decembrie 2025, toți salariații și angajatorii vor trece de la Revisal către Reges Online
Începând cu 1 octombrie, toți angajații și angajatorii din România ar fi trebuit să treacă de la Revisal la Reges Online. Din moment ce noul sistem nu este gata, Guvernul Bolojan va amâna această trecere până pe 31 decembrie 2025. Măsura ar putea fi aprobată joi, 18 septembrie, în ședința de guvern. Ministerul Muncii a pregătit deja o Hotărâre și o va trimite în ședința de guvern.
Ordinul care stabilește cum se folosește Reges Online a fost publicat în Monitorul Oficial în luna mai. Documentul spune că următorii angajatori trebuie să completeze și să-l folosească pentru toate informațiile legate de contractele de muncă (încheiere, modificare, suspendare sau încetare):
- Persoanele fizice sau firmele private.
- Instituțiile și autoritățile publice sau alte entități care au angajați cu contract individual de muncă.
- Misiunile diplomatice, consulatele, institutele culturale, reprezentanțele comerciale și organizațiile internaționale din România – pentru angajații locali cu cetățenie română sau străini care au drept de muncă în România.
Despre Reges Online
Reges Online este accesibil direct din browser, fără să instalezi nimic. Permite gestionarea centralizată a datelor despre angajați și contracte de muncă, cu actualizări automate. Funcții principale:
- Administrarea contractelor: adăugare, modificare, suspendare, încetare.
- Acces sigur prin certificat digital sau ROeID.
- Interfață simplă și ușor de folosit.
- Actualizare automată, mereu cu cea mai nouă versiune.
- Arhivă electronică: vezi rapid istoricul contractelor și documentele.
- Raportare în timp real.
- Căutare și filtrare avansată a datelor despre angajați și contracte.
- API securizat pentru integrare cu alte sisteme HR sau aplicații interne, pentru transmiterea și sincronizarea automată a datelor.
Gabriel Biriș critică noul sistem Reges Online: „De ce trebuie să mergem la notar pentru procuri deja existente?”
Avocatul specializat în fiscalitate Gabriel Biriș a precizat că vechiul sistem REVISAL, baza de date în care se înregistrau contractele de muncă și modificările lor, a fost transformat în REGES ONLINE, iar înregistrările din Revisal au fost preluate în Reges Online. El a explicat că, anterior, fiecare organizație avea o persoană împuternicită să facă aceste înregistrări conform legii în Revisal, dar acum este nevoie să se meargă la notar pentru a semna procuri pentru aceleași persoane împuternicite, ceea ce implică timp și costuri. La nivel național, estimează că este vorba de aproximativ 500.000–600.000 de procuri.
„Apropo’ de eficienta…
REVISAL (baza de date in care inregistram contractele de munca + modificarile lor) s-a transformat in REGES, inregistrarile din Revisal fiind preluate in Reges. Cu totii aveam o persoana imputernicita sa faca inregistrarile conform legii in Revisal. Acum facem drumuri la notar (timp pierdut, bani cheltuiti) sa semnam procuri pentru persoanele imputernicite (aceleasi persoane imputernicite pentru Revisal!!!). La nivel national, probabil vorbim de vreo 5-600.000 de procuri.
Pun si eu doua intrebari „desteptilor” care au gandit asta:
– de ce nu ati preluat in Reges datele persoanelor imputernicite, asa cum ati preluat datele angajatilor?
– de ce – daca nu ati fost in stare sa faceti asta, nu acceptati imputernicirile semnate cu semnatura digitala calificata si cereti acte notariale? Ca de obicei, intreb, nu dau cu parul!ps. Acum m-am enervat cu asta, trebuie sa merg la notar si ploua!”, a scris avocatul specializat în fiscalitate, miercuri, pe contul său de Facebook.