"Renunţarea la un titlu ştiinţific trebuie făcută cu maximă responsabilitate. (..) Odată cu renunţarea, nu renunţi doar la diplomă, renunţi la întreg procesul de pregătire care a fost urmat pentru obţinerea unei diplome. (…) Dacă o persoană care a renunţat la un titlu doreşte să acceseze din nou acel titlu ştiinţific, trebuie să reia, pe de o parte, întreg procesul de pregătire de trei ani la doctorat, trei-patru ani la licenţă, doi ani la master, cât şi să plătească să urmeze la forma de pregătire cu plată, cu taxă, acest proces", a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Acesta a mai precizat că, în lege, nu este prevăzută posibilitatea ca persoana care renunţă la titlu să plătească despăgubiri statului pentru banii investiţi în pregătirea sa iar aceasta nici nu este obligată să precizeze motivele pentru care renunţă la titlul academic.

Întrebat câte solicitări de renunţare la un titlu ştiinţific s-au înregistrat până acum, ministrul Educaţiei a spus că exista una singură şi s-a referit mai apoi la cazul prim-ministrului Victor Ponta.

"Atâta vreme cât nu exista baza legală, am cunoştinţă de una singură. În momentul în care apare această bază legală, s-ar putea să constatăm că există mulţi cetăţeni care îşi doresc acest lucru", a afirmat Cîmpeanu.

Acesta a adăugat că Victor Ponta trebuie să facă o nouă solicitare de renunţare la titlul de doctor în drept, pe baza ordonanţei emise luni de Guvern.

"Am primit acea solicitare ( a lui Victor Ponta – n.r.) via Universitatea Bucureşti (…) Acum va trebui să solicite, de asemenea, în baza acestui articol al OUG care spune că titularul unui titlu ştiinţific poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice renunţarea la titlul în cauză. În acest caz, Ministerul Educaţiei ia act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop. Actul administrativ constatator al titlului ştiinţific (diploma – n.r) devine nul de la data emiterii. Sunt convins că va reveni cu solicitarea bazată pe acest articol", a mai afirmat Cîmpeanu.

Pe 16 decembrie, premierul Victor Ponta i-a scris rectorului Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, pe care-l informa că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003.

''Stimate Domnule Rector, vă scriu pentru a vă notifica renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti. Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic'', îi scria acesta rectorului.AGERPRES