Guvernul a dat undă verde. Autoritățile de reglementare își pot achiziționa autoturisme fără limită de costuri
Decizie de ultimă oră luată de Guvern. Vineri a fost adoptată o Ordonanță de Urgență prin care autoritățile de reglementare își pot achiziționa autoturisme fără să țină cont de costuri sau de capacitatea cilindrică.
O nouă ordonanță de urgență a fost adoptată vineri de Guvern. Printre zecile de prevederi pe care le conține, documentul mai prevede și eliminarea restricțiilor pe care autoritățile de reglementare le aveau în privința achiziționării de autoturisme.
În ceea ce privește autoritățile de reglementare care de acum vor putea cumpăra autoturisme fără limită de costuri sau de capacitate cilindrică, printre ele se numără Curtea de Conturi, care este condusă de Mihai Busuioc, ANCOM (Telecomunicații – Vlad Stoica), dar și ANRE (Energie – Dumitru Chiriță).
Potrivit g4media.ro, până acum, singurele instituții care erau exceptate de la regulă erau Administrația Prezidențială, Parlamentul și Guvernul României. Referitor la restul instituțiilor publice, conform legii, acestea nu aveau voie până acum să achiziționeze autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cmc și mai scumpe de 18.000 euro inclusiv TVA.
Astfel, noua Ordonanța de Urgență 130/2021, care a fost adoptată vineri de către Guvern și ulterior publicată în cursul zilei de sâmbătă în Monitorul Oficial, modifică Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice și introduce această prevedere:
Sursa citată precizează la articolul 5, alineatul (9^4) o modificare care va avea următorul cuprins:
Noua OUG nu are nici o justificare
„(9^4) Prin excepție de la prevederile alin. (8), serviciile Parlamentului, Administrația Prezidențială, Curtea de Conturi, Secretariatul General al Guvernului, precum și ale autorităților de reglementare pot achiziționa, în condițiile legii, autoturisme după normativele proprii stabilite”, se arată în Ordonanța de urgență adoptată vineri de către Guvern.
G4media.ro notează însă că în nota de fundamentare a OUG, publicată vineri de Ministerul Finanțelor, nu există nici o justificare pentru această măsură. Mai exact, deși este vorba despre o Ordonanță de urgență, nu este prevăzut fundamentul după care a fost impusă aceasta.
Noul OUG este doar enunțat, fără a exista motive care au dus la impunerea unei astfel de măsuri pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice.
”Se propune completarea art. 1 și 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, in sensul includerii și a Curții de Conturi între instituțiile care își stabilesc normative proprii de cheltuieli”, se mai arată în document.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





