Statul român s-a angajat în fața FMI prin toate guvernele din ultimii doi-trei ani că va implementa regulile de guvernanță corporativă. Discuțiile au avut ca rezultat OUG nr. 109/2011, care a intrat în vigoare în decembrie anul trecut. Din păcate, legea a rămas mai mult pe hârtie, majoritatea prevederilor acesteia nefiind implementate de companii.

Una dintre regulile de guvernanță corporativă este cea a desemnării membrilor consiliilor de admi­nistrație și a directorilor generali pe baza unui proces riguros de selecție, bazat pe criterii profesionale și gestionat de specialiști în recrutări din afara companiei. Regulă care a generat o „isterie“ generală prin selecția unor directori și care a culminat cu anunțarea unui director pentru Tarom, care a „demisionat“ înainte de a semna contractul. Indiferent ce anume l-a convins pe austriacul Heinrich Vystoupil să renunțe la mandat, doar anunțarea acestuia înainte de semnare este o dovadă de amatorism. Care arată cât de puțin îi pasă Guvernului de legea în vigoare.

Fără numiri politice

„Autoritățile ar trebui să înțeleagă că nu mai au timp de «jocuri politice», trebuie ca lucrurile să se miște mai repede, în caz contrar companiile vor avea foarte mult de pierdut“, spune Greg Konieczny, manager al Fondului Proprietatea din partea Franklin Templeton. Ca acționar minoritar la companii importante deținute de stat, Fondul Proprietatea are tot interesul ca acestea să fie conduse conform regulilor de piață. Din păcate, lista de exemple cu numiri politice este lungă și nu pare a fi ajuns la final. Spre exemplu, directorul Romgaz, Corin Emil Cindrea, numit în iunie, este membru al PSD și a fost anterior director de resurse umane în cadrul Romgaz. Mai mult, el este urmărit penal de DIICOT într-un dosar de subminare a economiei naționale. La fel, și noul director general al Electrica Distribuție Muntenia Nord este cercetat penal.

Majoritatea problemelor legate de numiri politice au loc în sectorul de energie. Sector în care, în lipsa investițiilor și a unui management eficient, vom ajunge în cinci ani să fim importatori neți, nu exportatori. În timp ce OMV Petrom se mișcă așa cum trebuie și găsește parteneri pentru exploatări noi de gaze naturale, dar și bani pentru investiții în centrale electrice, Nuclearelectrica și Hidroelectrica au dificultăți care duc la pierderi și la situații excepționale, cum este insolvența de la Hidroelectrica. „Dacă va reuși să ajungă la un acord cu creditorii și va scăpa de contractele păguboase, Hidroelectrica ar putea ieși din insolvență până la sfârșitul anului“, spune Konieczny. Care adaugă că întârzierea numirii unui nou CA la societate, amânare efectuată de Guvern, nu ajută deloc compania, dimpotrivă.