Guvern: Plata obligaţiilor fiscale în cont unic la Trezorerie, amânată cu şase luni
Plata în acelaşi cont unic a contribuţiilor sociale, precum şi a impozitului pe profit/venit/dividende, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018.
În acest sens, Guvernul a aprobat joi o ordonanţă de urgenţă care prelungeşte cu şase luni termenul de intrare în vigoare a normei privind efectuarea plăţii obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018.
Executivul precizează că, până la 1 iulie 2018, vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017.
‘Măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credinţă, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligaţiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilităţii plăţii’, se arată într-un comunicat al Guvernului, transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal, care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerinţe de raportare şi îndeplinire a obligaţiilor declarative şi de plată.
În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie, sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi, iar în celălalt sunt plătite contribuţiile la pensie, sănătate şi şomaj, se mai arată în comunicat. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





