Comisia Europeană a deschis săptămâna trecută o anchetă oficială împotriva Gazprom, suspectând gigantul rus că a împiedicat concurenţa şi a manipulat preţurile în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est extrem de dependente de livrările de gaze ruseşti.
”Rusia este cel mai important partener comercial al nostru datorită importurilor de petrol, cărbune, uraniu şi gaze naturale’, a declarat Günther Oettinger. ‘Însă trebuie să avem condiţii corecte. Pe termen lung, trebuie să evităm preţurile diferite la gaze naturale. Iar preţurile la gaze în Berlin şi Paris sunt mult mai mici decât la Vilnius”, a adăugat comisarul european.

Acţiunea demarată de Comisia Europeană vizează practicile Gazprom în opt state membre din Estul Europei, state care sunt puternic dependente de gazele naturale ruseşti: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria.

Günther Oettinger a mai spus că Bruxellesul vrea un tratament corect pentru toate statele membre. ‘Vrem să continuăm relaţia noastră cu Gazprom pe principii de piaţă şi cu condiţii egale pentru toate statele membre’, a mai spus Oettinger, adăugând că cei 500 milioane de consumatori ai UE reprezintă o piaţă crucială pentru Gazprom.

În schimb, oficialii Gazprom consideră că investigaţia demarată de Comisia Europeană face parte dintr-o companie destinată să pună presiune pe Gazprom ca să reducă preţurile la gaze naturale. Purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov, a subliniat că Gazprom nu va oferi reduceri la livrările de gaze naturale fără acordul autorităţilor ruse. La rândul său preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care limitează cooperarea dintre companiile de interes strategic cu organismele străine de reglementare. (Sursa: Agerpres)