Salariații din Otopeni s-au arătat revoltați mncă după negocierile pentru noul contract colectiv de muncă. Directorul Companiei de Aeroporturi București și-a dat demisia, înainte de a semna noul contract.

„Noi am terminat negocierile, cu ceva timp în urmă, pe data de 2 octombrie. Din nefericire, directorul general cu care am negociat și-a înaintat demisia ministrului Transporturilor și nu am apucat să semnăm contractul colectiv de muncă. A fost numit un nou director general care, tot din nefericire, nu a primit mandat să semneze contractul și noi nu înțelegem de ce. Mai mult decât atât, actualul Consiliu de Administrație a emis o hotărăre și a dispus modificarea conținutului negocierilor”, a declarat Mircea Voinopol, lider de sindicat în cadrul Sindicatului Aeroportuar Henri Coandă (SAHC), conform Hotnews.

Sindicaliștii spun că au înștiințat Inspectoratul Teritorial de Muncă și acum se află în „etapa concilierii’.

„Noi nu cerem nimic în plus față de ce este bugetat și nimic în plus față de ce era predictibil din punct de vedere al costurilor cu personalul”, a mai spus Voinopol, pentru sursa citată.

O delegație din cadrul Sindicatului va avea o discuție vineri cu ministrul Transporturilor. Discuțiile din etapa concilierii ar putea dura aproape două săptămâni.

„Dacă nu ajungem la nici un rezultat la conciliere, noi vom parcurge calea legală. Ca orizont de timp, în două săptămâni, cam până la jumătatea lunii noiembrie, vom ști ce se va întâmpla: ori semnăm noul contract, ori facem grevă”, a precizat Voinopol.

Liderul sindical susține că salariații vor deblocarea situației.

„Negocierile de până acum și conflictul de până acum nu au vreun impact asupra pasagerilor, dar dacă ajungem la o grevă, din calculele noastre, costurile pe un interval de două ore ajung la 215.000 de euro. Imaginați-vă ca impact financiar o grevă pe termen mai lung. Nu mai vorbim de impactul internațional asupra traficului aerian și impactul mediatic al unei asemenea acțiuni”, a mai declarat reprezentantul SAHC.

Aproape 1.100 de membri fac parte din Sindicatul din cadrul Aeroporturi București care reprezintă peste 1.500 de salariați care se ocupă de operațiunile de ground handling, dirijarea aeronavelor la sol, managementul traficului aerian și siguranță la sol, pushing, tractare, procesare bagaje și altele.