Grecia: Valoarea depozitelor din bănci a scăzut uşor în octombrie
Valoarea depozitelor constituite la băncile elene a coborât cu 0,5% în octombrie, rămânând la cel mai scăzut nivel din martie 2003, arată datele publicate joi de Banca Centrală a Greciei (BoG), transmite Reuters.
Depozitele persoanelor fizice şi juridice la băncile din Grecia au scăzut luna trecută cu 590 milioane de euro, la 121,08 miliarde de euro (129,1 miliarde de dolari). În septembrie, depozitele au urcat la 121,67 miliarde de euro, al doilea avans după 10 luni de declin.
După ce premierul Alexis Tsipras a introdus restricţii asupra mişcărilor de capital, retragerile de depozite din băncile greceşti au încetinit până la aproximativ 300 milioane de euro în luna august, în condiţiile în care, în lunile precedente, deponenţii greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.
Profitabilitatea băncilor elene este afectată de restricţiile asupra mişcărilor de capital, introduse în iunie, de creşterea ratei creditelor neperformante şi de noile măsuri de austeritate impuse în schimbul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia.
Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.
AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





