"Toate cele 9 miliarde de euro pe care Grecia încă le datorează companiilor interne şi externe vor fi plătite în 2013", a afirmat Kostis Hatzidakis, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul german al economiei, Philipp Roessler.
O primă tranşă de 7 miliarde de euro ar trebui achitată în martie, iar restul până în iunie. ‘Nu vor mai fi alte datorii neachitate după aceea’, a dat asigurări ministrul elen al economiei.

Miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat eliberarea unei noi tranşe de 34,3 miliarde de euro din programul de ajutor destinat Greciei, a anunţat joi şeful Eurogrupului, Jean-Claude Juncker.

Fondul Monetar Internaţional şi zona euro au convenit anterior să elibereze 49,1 miliarde de euro în patru tranşe pentru a permite Greciei să evite intrarea în incapacitate de plată, cu condiţia ca autorităţile de la Atena să deruleze un program de răscumpărare a obligaţiunilor guvernamentale.

Agenţia de gestionare a datoriilor statului din Grecia a anunţat miercuri că a răscumpărat obligaţiuni în valoare de 31,9 miliarde de euro la o treime din valoarea lor.
Sursa: Agerpres